Образование и культура
1386

Povestea reală a unei rândunici pe nume Zoe


       Tot mai des  î-mi  aduc aminte de  Zoe, un puișor micuț și firav de rândunică. Întâlnirea noastră a fost să fie în dimineața unei zile de vară senină cu soare după o noapte neliniștită. Fusese o furtună puternică și  puișorul a avut nenorocirea să cadă din cuibul părintesc care era tencuit sub acoperișul  uni bloc cu nouă etaje. L-am găsit  jos speriat și obosit.  Mi se făcu-se milă de un micuțul rătăcit într-o lume care nu părea deloc prietenoasă.  Și desigur l-am luat acasă, ca să încerc să îl salvez.  Pentru mine a fost prima practică de a crește un puișor de rândunică. Am căutat prin internet cum și ce, și m-am apucat de treabă. Dintr-o cutie de  încălțăminte am meșterit împreună cu copiii mei ceva semănător cu un cuib, am pus o bucată de blăniță ca să-i fie moale și cald, și l-am plasat încetișor în căsuța nouă.  Stătea ascuns în cuib și nu vroia să se ivească la mâncare. Pregăteam terci  proaspăt de fiecare dată amestecat cu gălbenuș de ou fiert. Nu deschidea ciocul, se împotrivea  la fiecare masa, și nici apă fiartă nu vroia să bea.