Здоровье и красота
557

Bolile Alzheimer şi Parkinson ar putea fi vindecate cu ajutorul laserelor


        Cercetătorii suedezi şi cei polonezi au făcut o descoperire care ar putea veni în ajutorul persoanelor care suferă de Alzheimer, Parkinson sau alte boli similare, potrivit The Verge.
       Oamenii de ştiinţă de la Universităţile Chalmers (Suedia) şi Wroclaw (Polonia) spun că descoperirea lor le-ar putea permite doctorilor să îi ajute pe pacienţi fără să fie nevoie de tratamentele chimice folosite în prezent şi fără a atinge ţesutul de creier sănătos.
        S-a descoperit că agregările de proteine care provoacă bolile pot fi depistate cu ajutorul unor lasere. „Am găsit o metodă cu totul nouă de a depista aceste formaţiuni, cu ajutorul laserelor.
Веб и ИТ
632

Orbirea ar putea fi vindecată graţie unei descoperiri surprinzătoare

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Southampton au făcut o descoperire extraordinară, care ar putea îmbunătăţi viaţa persoanelor care riscă să-şi piardă vederea. Cercetătorii au descoperit că celulele din cornee, care pot fi extrase cu uşurinţă, ar putea lua locul celulelor retinale degradate, fiind astfel posibilă prevenirea şi chiar tratarea orbirii.

Echipa de cercetători condusă de profesorul Andrew Lotery a analizat celulele stromale aflate în limbusul corneal, o regiune groasă situată în faţa ochiului. Poziţionarea acestei regiuni este una excelentă pentru chirurgi, care pot extrage cu uşurinţă celulele respective, iar grosimea sa reduce probabilitatea ca vederea pacientului să fie afectată în timpul operaţiei de prelevare a celulelor.
Спорт и туризм
1002

Descoperire inedită: ţările în care se consumă mai multă ciocolată câştigă mai multe premii Nobel

Un studiu nou sugerează că există o legătură între cantitatea de ciocolată consumată într-o ţară şi numărul de câştigători ai Premiului Nobel în acel stat.

Cercetarea nu a apărut în vreo publicaţie umoristică, ci în prestigiosul New England Journal of Medicine, o publicaţie ştiinţifică respectată.
Здоровье и красота
640

A fost identificat factorul ce te face să slăbeşti cu 55% mai puţin atunci când ţii dietă!


        Doi cercetători canadieni afirmă că cele două sfaturi oferite de cadrele medicale persoanelor care vor să slăbească – „mănâncă mai puţin” şi „fă mai multă mişcare” – ar trebui însoţite de încă un mesaj: „dormi mai mult”.
Образование и культура
535

O nouă "super-Terra", descoperită de astronomii europeni

     O nouă exoplanetă asemănătoare Pământului, denumită «super-Terra», a fost descoperită de astronomii europeni în zona habitabilă — zonă din jurul unei stele în care viaţa ar putea fi posibilă — a stelei pitice roşii Gliese 163, informează dailymail.co.uk.
 
     Descoperirea a fost realizată cu ajutorul telescopului HARPS (High Accuracy Radial Velocity Planet Searcher) care aparţine Observatorului European Austral (OEA).
Здоровье и красота
543

Surpriză în lumea ştiinţei: oamenii pot învăţa şi în somn

     Cercetătorii israelieni au descoperit cea mai puternică dovadă a faptului că oamenii pot reţine noi informaţii şi atunci când dorm.

     În cadrul unui experiment inedit, Anat Arzi, cercetător din cadrul Weizmann Institute of Science din Rehovot, Israel, a arătat că în timpul somnlui oamenii învaţă să asocieze informaţii culese prin intermediul a diferite simţuri.
Спорт и туризм
784

Cea mai cunoscută teorie legată de găurile negre este greşită!

     Toată lumea cunoaşte cel puţin un lucru legat de găurile negre şi anume că nimic nu poate scăpa acestora, nici măcar lumina.

     Totuşi, acest principiu de bază legat de găurile negre a fost infirmat de teoria mecanicii cuantice, explică fizicianul Edward Witten de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, New Jersey.
Здоровье и красота
623

Cercetătorii au inventat microparticule prin care putem trăi fără să respirăm

     Pacienţii incapabili să respire din cauza bolilor grave de plămâni sau care au căile respiratorii blocate au nevoie urgentă de oxigen în fluxul sangvin, altfel riscă apariţia unui stop cardiac şi a unor leziuni ale creierului. Din fericire, o echipă de cercetători din cadrul Boston Children’s Hospital a creat microparticule umplute cu oxigen care pot fi injectate direct în fluxul sangvin al pacienţilor, pentru a oxigena rapid sângele acestora.


      Microparticulele respective constau într-un singur strat exterior de lipide (molecule de grăsimi), interiorul fiind umplut cu oxigen. Microparticulele sunt apoi injectate prin intermediul unei soluţii lichide.
Спорт и туризм
690

Una din cele mai mari descoperiri ale secolului. A fost găsit Oraşul Aurului

     Cu ajutorul unei metode avansate de cartografiere cu laser, un grup de oameni de ştiinţă au descoperit legendarul Oraş Alb al Aurului — Ciudat Blanca — o îndepărtată regiune din Honduras,  America Centrală.

Savanţii de la Universitatea din Houston şi experţii de la National Center for Airborne Laser Mapping au efectua o “radiografie” a solului pădurii Mosquitia, scrie cotidianul britanic Daily Mail. Ambele grupuri de specialişti au survolat deasupra regiunii Mosquitia din Honduras într-un mic avion pentru a crea o hartă digitală 3D a zonei.
Спорт и туризм
1255

Cele mai neobişnuite specii de animale descoperite în ultimii 20 de ani. GALERIE FOTO

     În urmă cu 20 de ani, oamenii de ştiinţă de la  Conservation International au început să studieze în detaliu cele mai bogate şi mai misterioase ecosisteme din lume, scrie Daily Mail. De atunci şi până în prezent aceştia au descoperit 1.300 de specii noi pentru lumea ştiinţifică, deşi doar 500 dintre acestea au fost încadrate de taxonomişti.
 
     Pentru a celebra 20 de ani la debutul proiectului de cercetare, grupul de biologi a dezvăluit câteva dintre cele mai interesante descoperiri făcute în tot acest timp. Peşti care îşi schimbă culoarea în perioada de înmulţire, scorpionul gigant de culoare albastră sau tarantula gigantică sunt doar câteva dintre speciile care i-au uimit până şi pe biologi.