Веб и ИТ
135

Samsung anunță Bixby, asistentul virtual de pe Galaxy S8


Rezultatul câtorva luni de speculații, Bixby este asistentul virtual Samsung pe care îl vom vedea în centrul atenției pe Galaxy S8.

Începe să devină din ce în ce mai evident faptul că prea puține lucruri interesante vor mai fi anunțate pe 29 martie, data evenimentului de lansare pentru Galaxy S8. Știm deja cum va arăta telefonul, cât costă, care vor fi variantele de culoare în care va fi disponibil și că va avea un asistent virtual proprietar.

În contextul în care un smartphone atrăgător nu mai este suficient pentru a genera vânzări astronomice, Samsung lucrează de câțiva ani la o alternativă inteligentă pentru S Voice. Vechiul asistent virtual de pe terminalele Samsung va fi lăsat la o parte, iar în centrul atenției va ajunge Bixby, un competitor serios pentru Siri și Google Assistant.

La nivel fundamental, Bixby este complet diferit față de eforturile depuse de Apple și Google în această direcție. Soluția propusă de sud coreeni este menită să faciliteze interacțiunea vocală cu aplicațiile pe care le rulezi. ,,În loc ca oamenii să învețe cum o mașină interacționează cu lumea (o reflexie a abilităților designerilor), mașina trebuie să învețe și să se adapteze la noi.” InJong Rhee, vicepreședintele senior al Samsung s-a arătat foarte încântat de eforturile inginerilor pe marginea inteligenței artificiale.

,,Interfața trebuie să fie naturală și suficient de intuitivă încât să reducă la zero curba de învățare indiferent de numărul de funcții ce sunt adăugate. Cu această abordarea nouă, Samsung a apelat la inteliență artificială, reîntârind conceptele de deep learning ca fiind fundamentale designului interfeței de utilizare.” Într-o postare pe blogul oficial al companiei, InJong Rhee insistă pe rolul important al inteligenței artificiale și al algoritmilor de deep learning într-o interfață modernă pentru gadgeturi.

Trecând însă peste descrierele pompoase, cei de la Samsung insistă pe faptul că Bixby ar trebui să te ajute să realizezi prin comenzi vocale tot ce faci cu un touchscreen. Asistentul va fi conștient de ce ai în fața ochilor și va facilita saltul rapid de la comenzi vocale la interacțiuni touch. Cel mai mare atu al Bixby pare a fi abilitatea sa de a înțelege comenzi incomplete exprimate în limbaj natural.

via | https://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.