Веб и ИТ
145

Samsung Galaxy S8 vine cu display infinity, scanner de iris și alte îmbunătățiri


Samsung Galaxy S8 mai are aproximativ două luni până la lansarea oficială, dar începem să avem o idee din ce în ce mai clară cu privire la flagship.

Ultimele știri arată că Samsung ar lansa modelul Galaxy 8 pe 29 martie, urmând ca vânzările să fie începute trei săptămâni mai târziu. Astfel, compania ar avea pregătite două dispozitive cu ecrane de aproximativ 5-6 inci, iar ambele vor avea ecran cu margini curbate.

Ecranele vor fi de tip infinity display, deoarece vor acoperi cea mai bună parte a feței telefonului. Bezelul de sus și de jos va fi extrem de mic, de asemenea, iar Samsung ar putea renunța la logoul prezent în această zonă. De asemenea, compania va include scannerul de iris prezent și pe Note 7, iar scannerul de amprentă se va muta în partea din spate a telefonului, chiar dacă au existat zvonuri cu privire la integrarea acestuia în display, arată phonearena.com.

Așa cum era de așteptat, Samsung nu va introduce un sistem dual de camere foto. În schimb, aceștia vor implementa sistemul de cameră duo pixel pentru Samsung Galaxy S8, folosit și pentru modelul anterior. Camera va avea, însă, îmbunătățiri la capitolele calitate a imaginii, performanță în lumină scăzută și viteză.

Telefonul va fi echipat cu procesorul de top Qualcomm Snapdragon 835 și va avea 64 de GB de memorie internă, la care se poate adăuga un card microSD de până la 256 GB. Din fericire, smartphone-ul nu va renunța la jack-ul audio de 3,5mm, dar va oferi un port USB Type-C.

De asemenea, vor exista o serie de accesorii interesante pentru Samsung Galaxy S8. Unul dintre acestea va fi un dock prin care telefonul se va transforma într-un computer cu Android.

Cu toate că Samsung nu a oferit o dată de punere în vânzare a telefonului, acesta ar trebui să devină disponibil începând cu 21 aprilie.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.