Веб и ИТ
317

Sesiunile extinse de Netflix afectează negativ mediul înconjurător


Chiar dacă fascinația pentru televiziunea în format clasic a scăzut semnificativ, nici entuziasmul pentru sesiuni de Netflix extinse nu are efecte pozitive.

În continuare petrecem foarte mult timp în fața televizorului. Nu ne mai uităm însă la fel de mult la Pro TV sau Antenta 1, ci la YouTube, Netflix, HBO și nu numai. Cu cât numărul serviciilor de streaming este mai mare, iar acestea vă pun la dispoziție conținut video de calitate în rafală, tinde să devină imposibil să nu vezi un sezon întreg din Game of Thrones, Stranger Things sau podcastul vostru preferat.

Pe lângă faptul că aceste obiceiuri devenite vicii vă țin foarte mult în casă și nu au neapărat un efect benefic asupra sănătății, mediul înconjurător are de asemenea de suferit. Fiecare sesiune de binging, în care viziționați un sezon întreg din The Crown sau Luke Cage, pe lângă o conexiune solidă la internet, solicită serverele Netflix. Dacă acestea nu sunt alimentate cu o sursă de energie regenerabilă, la un anumit nivel, contribuiți la poluarea atmosferei și a solului.

Pentru a afla cu precizie cât de mult influențează mediul înconjurător obsesia noastră pentru Netflix, cei de la Greenpeace au publicat de curând cea mai recentă ediție a raportului Clicking Clean. Disponibil integral online în mod gratuit, raportul ilustrează foarte clar cât de puțin le pasă unor companii să facă tranziția la alte tipuri de alimentare cu energie electrică. După cum puteți vedea și în tabelul de mai jos, Greenpeace a acordat niște note diverselor site-uri de streaming pe criteriul A are cel mai mic impact pe care îl poate avea o companie asupra mediului înconjurător, în timp ce F ilustrează cea mai tristă situație.

,,Dacă acele companii nu se alătură cursei pentru adopție de energie curată într-un mod real, creșterea adopției serviciilor de streaming va alimenta o cerere și mai mare pentru energie murdară.” Gary Cook, analistul IT senior la Greenpeace a atras atenția asupra gravității problemei din online.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.