Веб и ИТ
86

Apple ar putea lansa noi MacBook-uri luna aceasta


Cei de la Apple sunt destul de conservatori când vine vorba de sistemele lor portabile, dar ocazional, chiar și acestea au nevoie de o actualizare.

De-a lungul anilor, s-a creat un mit cum că este mult mai bine să investiți bani într-un MacBook, deoarece are o valoare de revânzare foarte bună pe termen lung și nici nu te frustrezi când Apple lansează o nouă generație de sisteme care arată la fel, fie ele și mai performante. Trecând peste aceste detalii, este aproape imposibil să treacă un an, iar cei de la Apple să nu introducă în sisteme cele mai noi procesoare Intel, combinate cu cele mai rapide memorii RAM și SSD-uri.

O mare parte din acest an am discutat despre zvonurile aferente lansării iPhone 7. Între timp, au mai existat și unii analiști care s-au aruncat la pronosticuri vizavi de Mac-uri. Chiar ieri am detaliat eventuale upgrade-uri ce și-ar putea găsi loc în carcasa noilor dispozitive. Până astăzi însă, nu s-a vehiculat nici o dată exactă pentru lansarea noilor portabile Apple.

Conform celor de la Recode, care citează o sursă aproapiată de gigantul din Cupertino, Apple va organiza o conferință de lansare pe 27 octombrie, în doar câteva zile. Aparent, nu va fi vorba de un eveniment de aceleași proporții precum lansarea iPhone 7, dar va exista cu siguranță o întâlnire cu membrii presei, cel mai probabil, într-una dintre clădirile campusului din California.

În privința lansărilor efective, zvonurile au fost cât se poate de numeroase. Se vehiculează că porturile USB C vor ajunge în centrul atenției și pe MacBook Pro-uri, nu doar pe MacBook-urile de 12 inci. Deasupra tastaturii, nu este exclus să avem parte de o bandă OLED sensibilă la atingere care să deschidă porțile către o serie numeroasă de funcții noi. Un senzor de amprentă gen Touch ID și-ar putea găsi pentru prima dată loc pe un sistem Apple. Noi configurații de MacBook Air dotate cu USB C, împreună cu panouri stand-alone cu rezoluție 5K și-ar putea găsi de asemenea loc în fața reflectoarelor. Rămâne să vedem care dintre aceste informații se confirmă pe 27 octombrie.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.