Веб и ИТ
104

Învață programare folosind o serie de resurse ideale pentru începători


mai bun moment în care să faci asta, având în vedere că resursele de pe Internet sunt practic, nelimitate.

Programarea poate fi o artă sau poate fi o joacă, depinde cum vrei să abordezi problema. Cu toate acestea, indiferent de nivelul la care vrei să ajungi, trebuie să începi de jos. Să înveți singur un limbaj de programare cumpărând o carte prăfuită dintr-o librărie nu mai este de ani buni o soluție. Acum găsești cărți, cursuri interactive și tot felul de tutoriale pe internet. Unele costă, dar majoritatea sunt gratuite și sunt suficiente pentru a ”turna” fundația cu privire la cunoștințele tale în domeniul programării.

O’Reilly Media – ebook-uri gratuite pentru programare



Recent, O’Reilly Media a pus la dispoziția utilizatorilor o serie de ebook-uri pentru programare ce pot fi descărcate gratuit de pe site-ul acestora. E nevoie doar să vă faceți un cont pentru a accesa link-urile de download. Site-ul vă pune la dispoziție cărți pentru Python și Java, dar și pentru soluții open source. Cărți ce tratează arhitectura software sunt, de asemenea, disponibile.

Codecademy – de la HTML la JavaScript și la Ruby on Rails


E foarte posibil să fi auzit deja de Codecademy, chiar dacă nu ai fost neapărat curios să afli ce fel de resurse găsești aici. Site-ul este construit astfel încât să ai acces la 12 limbaje de programare distincte. Site-ul poate fi folosit gratuit și ai nevoie de un simplu cont pe Codecademy pentru a ține evidența progresului pe care îl faci. Contul te integrează în comunitatea ce numără nu mai puțin de 25 de milioane de utilizatori din întreaga lume. Site-ul vine cu o consolă proprie, astfel încât poți insera linii de cod direct în fereastra din browser, fără să mai instalezi aplicații suplimentare pe calculator.

Khan Academy – programare și nu numai


Khan Academy nu este un site atât de specific precum cel anterior, dar are o secțiune de programare pe care o poți accesa și de la care poți lua pauză dacă vrei să înveți matematică, biologie și nu numai. Khan Academy oferă acces la cursuri introductive de JavaScript, de HTML și de SQL, dar oferă și cursuri avansate, pentru momentul în care te simți sigur pe tine și vrei să mergi mai departe.

Learn Python the Hard Way – când greul e, de fapt, mai ușor


Site-ul Learn Python the Hard Way este dedicat celor ce vor să învețe Python și este o inițiativă lansată de Zed A. Shaw, ce a mai publicat cărți asemănătoare pentru Ruby, C, SQL și Regex. În introducerea cărții afli de ce modul mai greu este, de fapt, mai ușor pentru învățare. După prefață și introducere intri direct ”în pâine” și treci prin 53 de exerciții care te vor duce de la crearea mediului de lucru la bazele unui joc web.

SnoopCode – pentru viitorii programatori interesați de programare web


SnoopCode este un site dedicat pentru cei ce doresc să învețe cum să creeze site-uri web. Aici găsiți resurse pentru HTML, CSS, jQuery și JavaScript. Sunt disponibile tutoriale interactive care trec prin diverse capitole legate de fiecare limbaj de programare, dar ai la dispoziție și un editor în care să lucrezi și să vezi rezultatele muncii tale. De asemenea, găsești și exemple și referințe pe care le poți folosi pentru a crea propriile concepte.

How to Learn to Code – de vizionat înainte să pornești la drum

Dacă ai deja o serie de resurse la dispoziție și vrei să te apuci de programare, e important să vezi și videoclipul acesta. Deși este un video destul de scurt, Kevin Cheers reușește să transmită pe înțelesul tuturor ce fac, mai exact programatorii, dar și de ce o fac. De asemenea, prin intermediul clipului vei reuși să obții și o perspectivă mai bună asupra domeniului de programare.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.