Веб и ИТ
177

Microsoft vrea să elimine amenințările teroriste de pe platformele sale


Amenințările teroriste reprezintă cea mai mare problemă a secolului 21, iar cei de la Microsoft încearcă să le elimine măcar de pe propriile platforme.

Microsoft este una dintre cele mai importante companii de tech din lume, iar în momentul în care vrea să ia o decizie care să se aplice la nivelul tuturor serviciilor sale, aceasta nu trebuie trecută cu vederea. Nu este deloc ușor să scapi de amenințările teroriste din mediul online, dar cu uneltele potrivite puse la dispoziția utilizatorilor, gigantul din Redmond are toate șansele să materializeze acest scop nobil.

O nouă decizie anunțată oficial de către Microsoft are ca scop interzicerea postării de către utilizatorii de Xbox Live, Outlook sau Docs (platforma de partajat fișiere) a oricăror forme de amenințări teroriste. Acesta este un program foarte complex inițiat de compania americană și, conform unei postări pe blogul oficial, se va finaliza printr-o colaborare între utilizatori și Microsoft. Gestul se pare că a fost gândit ca o materializare a ,,responsabilității [pe care o are compania], prin multiplele sale servicii online ce reprezintă unelte pentru împuternicirea oamenilor și nu pentru contribuirea, indiferent cât de indirect, la acte teribile.”

Singura excepție de la noul set de reguli va fi reprezentată de motorul de căutare Bing, de pe care vor fi eliminate link-uri către diverse tipuri de conținut periculos doar dacă autoritățile vor face vreo presiune în acea direcție. În definitiv, motoarele de căutare nu găzduiesc conținut original, ci doar facilitează accesul la informație și reprezintă un drept la liberă informare.

Dacă este să fim mai specifici, amenințările teroriste, din punctul de vedere al Microsoft, reprezintă ,,orice material postat de către sau în suportul organizațiilor incluse în Lista de Sancțiuni a Consiliului de Securitate Consolidat al Națiunilor Unite ce ilustrează violență grafică, încurajează acțiuni violente, susține o organizație teroristă sau acțiunile sale și încurajează oameni să se alăture unor astfel de grupuri.”

Având în vedere că acest scop nu va putea fi atins decât împreună cu utilizatorii serviciilor sale, Microsoft a creat și o pagină web prin intermediul căreia puteți face sesizări, dacă vedeți online conținut care să poate fi clasificat ca fiind periculos.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.