Веб и ИТ
205

Google e responsabilă de piraterie, conform Getty Images


În ultimele săptămâni, au apărut tot mai multe acuze la adresa Google, iar cel mai nou set de plângeri vine de la Getty Images și vizează modul în care gigantul vă oferă imagini la căutare.

Printr-o plângere înaintată către comisia antitrust a Uniunii Europene, Getty Images a reclamat faptul că afișarea de imagini de înaltă rezoluție la o căutare prin Google Images este o încălcare de drepturi de autor.

Întregul caz este destul de complex, dar are legătură cu faptul că procesul prin care Google afișează o imagine hi-res permite internauților să nu mai acceseze pagina web pe care este postată respectiva imagine. Implicit, în cazul în care imaginile în cauză sunt de pe Getty Images, o persoană ajunge să nu mai plătească o taxă pentru utilizarea lor.

În contextul în care în spatele Getty Images există o comunitate foarte mare de generatori de conținut, problema este una cât se poate de reală. Fotografii profesionști și agenții de presă ajung să piardă bani sistematic din cauza unei funcții introduse de Google în urmă cu câțiva ani. Până la momentul respectiv, orice rezultat la o căutare de imagini te obliga să accesezi pagina web pe care a apărut prima oară acea imagine.

La momentul de față, subiectul descris mai sus a ajuns în fața unei comisii a Uniunii Europene după mai bine de trei ani de negocieri directe cu gigantul din Mountain View care s-au încheiat fără rezultate. Alternativele propuse de Google, au fost eliminarea completă a librăriei de imagini Getty Images din rezultatele la căutare sau acceptarea modificărilor de structură din Google Images. În mod evident, avocații Getty Images nu au fost mulțumiți.

,,Getty Images reprezintă peste 200.000 de foto jurnaliști, creatori de conținut și artiști din toate colțurile lumii care se bazează pe noi să le protejăm abilitatea de a fi recompensați pentru munca lor. Comportamentul Google afectează negativ nu doar contribuitorii noștri, dar și viața acestora împreună cu aspectele unui trai decent ale artiștilor din jurul lumii, prezenți și viitori.” Astfel a descris Yoko Miyashita, avocatul principal al Getty Images situația actuală.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.