Веб и ИТ
241

Samsung lansează noul sistem audio Dolby Atmos pentru cinema acasă


În cadrul aceleiași conferințe în care au fost anunțate televizoarele Samsung 2016, sud coreeni au anunțat disponibilitatea noilor sisteme audio Dolby Atmos.

Prin intermediul noului standard Dolby Atmos, orice sistem audio certificat ar trebui să livreze o experiență foarte similară cu cea dintr-o sală de cinema, cu condiția să aveți un pic de grijă la amplasarea lor în cameră.

Unul dintre puținele sisteme compatibile cu Dolby Atmos este noul Samsung HW-K950. Detaliat pentru priama oară la CES anul acesta, respectivul sistem este cât se poate de compact, deși nu ai crede acest aspect în momentul în care afli că are un preț de achiziție de 1500 de dolari. Ca și componenete, HW-K950 este format dintr-un soundbar, un subwoofer wireless și doi sateliți tot wireless. Astfel, dacă to aveți câteva boxe împânzite prin cameră, măcar puteți sta liniștiți că nu vor exista fire. Pentru a fi certificate Dolby Atmos, atât soundbarul, cât și sateliții integrează difuzoare orientate spre tavan, pentru ca, prin intermediul reflexiilor, să aveți o experiență de spațialitate similară cu cea din cinema.

În cazul în care bugetul nu vă permite să săriți atât de sus cu investițiile, există și variante un pic mai accesibile, create tot de cei de la Samsung. HW-K50, de exemplu, la doar 899 de dolari este format dintr-un soundbar și un subwoofer wireless. Acesta soundbar certificat Dolby Atmos are, de asemenea, difuzoare orientate spre tavan. Deși, în teorie, nu veți avea o experiență surround la fel de convingătoare, precum în cazul modelului de 1500 de dolari, există întotdeauna posibilitatea unui upgrade. La sistemul HW-K50, puteți crea oricând un sunet surround prin intermediul boxelor wireless achiziționabile separat Samsung Radian360.

Indiferent de varianta pentru care optați, experiența audio va întruchipa un upgrade important față de sunetul emis de TV-ul vostru. Cei care au avut ocazia să asculte noul HW-K950 au confirmat că sunetul emis de acest sistem te învăluie într-o manieră surprinzător de convingătoare, cu un accent pe joase impozante.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.