Веб и ИТ
283

Galaxy S7 Edge vă face cu ochiul din cele mai atrăgătoare imagini


Am ajuns deja în punctul în care nu trece o zi fără noi detalii despre cele mai așteptate telefoane ale anului, Galaxy S7, Galaxy S7 Edge sau LG G5.

În principiu, toate cele trei aparate înșirate mai sus vor ajunge în lumina reflectoarelor în cadrul unor conferințe desfășurate pe 21 februarie. Din păcate, nu prea mai sunt multe surprize ce ar urma să fie detaliate în acel context, cu excepția detaliilor legate de disponibilitate, data la care vor ajunge în magazine și prețul de achiziție nesubvenționat.

Revenind însă la imaginea de mai sus, aceasta ilustrează iminentul Galaxy S7 Edge într-o ipostază nemaiîntâlnită până la această oră. Publicată recent pe contul de Twitter @evleaks, aceasta confirmă două aspecte foarte importante ale aparatului. În primul rând, va fi foarte similar estetic cu modelul de anul trecut. În al doilea rând, va putea fi achiziționat într-o varietate mult mai mare de culori, printre care și un argintiu foarte atrăgător, pe lângă negru și, probabil, o nuanță de alb.

Per ansamblu, cu excepția culorii, această randare nu se distanțează foarte mult de celelalte imagini pe care le-am văzut online cu Galaxy S7 Edge în ultimele săptămâni. Mai degrabă, ne confirmă faptul că toate celelalte au fost corecte, iar Samsung nu prea mai are cu să ne uimească la conferința de pe 21 februarie. În cel mai optimist caz, sud coreenii ne vor atrage atenția cu niște particularități originale de software.

În ceea ce privește Galaxy S7, alt vârf de gamă așteptat cu sufletul la gură de fanii brandulu, acela va fi un pic mai mic ca diagonală decât S7 Edge. Ne așteptăm la o discrepanță de la 5,5 inci pentru Edge până la 5,1 inci pentru Galaxy S7. Per ansamblu, există în permanență posibilitatea ca aceste imagini să fie eronate, iar gigantul sud coreean să lanseze ceva complet diferit, dar șansele sunt infime.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.