Веб и ИТ
280

Facebook îi va ajuta pe utilizatori "să îşi controleze" amintirile


Facebook îi va ajuta pe utilizatorii reţelei de socializare «să îşi controleze» amintirile, încetând să mai aducă în prezent în mod automat amintiri dureroase, precum acelea despre foştii iubiţi sau fostele iubite şi cele despre decesul unor persoane apropiate.

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a lansat în luna martie aplicaţia «On This Day», prin care le reaminteşte utilizatorilor săi ce fotografii sau mesaje publicau într-o anumită zi în urmă cu un an, doi ani sau cu mai mulţi ani, potrivit businessinsider.com.

Deşi în general a fost bine primită, această aplicaţie a fost şi criticată de unii utilizatori ai Facebook, pentru că le reamintea de lucruri pe care aceştia ar fi dorit mai bine să le uite, cum ar fi despărţirea de persoanele iubite, respectiv moartea unor persoane apropiate sau rude.

Astfel, Facebook a decis să dezvolte o nouă funcţie pentru aplicaţia «On This Day», care le permită utilizatorilor «să îşi controleze» amintirile. Aceştia pot să aleagă din tot ce au publicat pe Facebook persoanele şi datele referitoare la aspectele de care nu doresc să îşi amintească, de exemplu, ziua în care un membru al familiei lor a murit.

"Ştim că oamenii distribuie pe Facebook o serie de momente care au semnificaţie pentru ei — de la sărbătorirea perioadelor fericite, precum o aniversare, la oferirea sprijinului în momente dificile, precum decesul unui prieten sau al unei rude (...) Pentru milioanele de oameni care folosesc «On This Day», am adăugat aceste filtre pentru ca aceştia să aibă un mai mare control cu privire la amintirile pe care le văd (pe Facebook, n.r.)", a declarat un purtător de cuvânt al Facebook pentru Business Insider.

Utilizatorii Facebook pot vedea pagina lor «On This Day» în mai multe feluri: căutând după expresia «On This Day», dând clic pe marcajul «On This Day» sau intrând pe pagina facebook.com/onthisday. De asemenea, uneori, utilizatorilor Facebook le apare în fluxul lor de ştiri o anumită informaţie din trecut.

Totodată, utilizatorii Facebook pot să redescopere lucrurile pe care le-au publicat în trecut pe această reţea de socializare solicitând pe «On This Day» să primească notificări în acest sens.

Iar cei cărora nu le place ceea ce văd pot să şteargă acele imagini sau texte pe care le-au publicat în trecut pe Facebook, mai relatează Business Insider.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.