Веб и ИТ
330

Computex 2015: ce ne aşteaptă la cel mai mare târg IT din Asia


Pe 2 iunie va debuta ediţia din 2015 a celui mai mare târg ICT din Asia: Computex. Acesta marchează o oprire majoră pe harta evenimentelor de acest tip, urmând să fie anunţate unele dintre cele mai importante dispozitive inteligente, predominant de la producători de pe continentul estic. Anul acesta vor participa la Computex 1702 companii atât din Taiwan, cât şi din alte ţări din toată lumea.

Anul acesta, aproximativ 30% dintre participanţi vor fi din afara Taiwan-ului, multe fiind originare din China, Statele Unite, Hong Kong, japonia, Coreea şi Olanda. Printre companiile care vor fi prezente se numără cele mai mari Acer, Asus, BenQ, Broadcom, Gigabyte, Hisense, Intel, Microsoft, MediaTek, NVIDIA, MSI şi TP-Link, alături de multe altele de dimensiuni mai mici.

În cadrul Computex 2015 va exista pentru prima dată o secţiune dedicată tehnologiei pe care o purtăm. În această categorie intră brăţările de fitness, ochelarii şi ceasurile inteligente, alături de noi categorii de produse precum haine conectate la tehnologie. Este aşteptată o explozie de astfel de dispozitive în Taipei, Computex găzduind 34 de companii care vor prezenta exclusiv astfel de produse. Site-ul oficial al evenimentului menţionează pentru această nişă companii autohtone precum Gajah Technology, Brinno Inc., Taiwan Textile Research Institute, Chipsip şi GlobalSat.



O altă categorie de produse care va primi propriul spaţiu pentru prima dată la Computex este industria de imprimare şi scanare 3D. Deşi această tehnologie este disponibilă de mai mulţi ani pe piaţă atât la nivel industrial, cât şi pentru consumatori, abia acum încep să apară soluţii uşor de utilizat. Se pare că se va pune accentul pe scanarea de obiecte folosind lasere şi replicarea lor folosind imprimatele 3D, în cadrul show-ului fiind promise prezentări de produse care ar putea avea aplicaţii în medicină şi arhitectură, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Nu în ultimul rând, NFC-ul pare să ia amploare anul acesta. Acum că avem mai multe soluţii de plăţi contactless cu ajutorul dispozitivelor inteligente precum telefoane şi ceasuri, compania NXP va oferi demonstraţii ale tehnologiei sale implementată în plata de bilete pentru transport în comun, plăţi securizate şi aplicaţii în utilizarea normală pentru redarea de conţinut multimedia.



Săptămâna Computex pare să fie una foarte aglomerată, fiind programate semniarii pentru tot felul de tendinţe în tehnologie. Concepte precum oraşe inteligente, securitate cloud, Internet of Things şi semnături digitale vor fi dezbătute în cadrul unor discuţii deschise cu lideri ai industriei.

Aşteptăm cu interes însă anunţurile majore de la companii precum ASUS, AMD, Intel şi NVIDIA, care deja au confirmat conferinţe de presă în cadrul cărora vor fi prezentate produse importante. Din fericire, Go4it va fi şi anul acesta la Computex şi va prezenta de la faţa locului cele mai noi gadget-uri şi tehnologii.


via | http://www.go4it.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.