Веб и ИТ
400

De pe ce dispozitive nu veţi mai putea intra pe YouTube în curând?


Din cauza unor modificări importante de funcţionalitate şi interfaţă, cei de la YouTube au anunţat că vor tăia accesul la serviciu pentru multe dispozitive.

În mod normal, aţi fi de părere că YouTube oferă clipuri video tuturor doritorilor. Din păcate, acest lucru va fi din ce în ce mai puţin adevărat, dacă e să credem o postare recentă pe blogul companiei.

Din păcate, un set de schimbări semnificative aduse interfeţei YouTube vor avea consecinţe neplăcute pentru un număr foarte mare de utilizatori ai serviciului. Aparent, foarte mulţi posesori de dispozitive mai vechi, de la smartphone-uri la blu-ray playere, nu vor mai putea accesa serviciul prin intermediul aplicaţiilor preinstalate. În plus, compania americană nu va mai oferi actualizări pentru acele aparate.

În termeni tehnici, YouTube îşi actualizează API-ul (Application Protocol Interface) de Date. Astfel, dacă obişnuiaţi să accesaţi serviciul prin intermediul unui televizor şi blu-ray player Sony sau un dispozitiv ce rulează Google TV, nu veţi mai putea vedea clipuri video. Aceeaşi soartă o au bătrânul Apple TV şi dispozitivele cu iOS ce au fost produse în 2012 şi înainte de acel an. În practică, toate aplicaţiile YouTube pe gadgeturile afectate vor înceta să mai funcţioneze. Din acest motiv, e foarte probabil că diverse TV-uri să piardă practic una dintre cele mai importante aşa-numite funcţii smart.

Ca justificare pentru această veste proastă, oficialii YouTube au afirmat că schimbările ce vor fi introduse în viitorul apropiat vor fi benefice pentru utilizatori şi vor facilita şi mai mult consumul neîntrerupt de conţinut multimedia gratuit.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.