Веб и ИТ
525

Cea mai simplă metodă de a păcăli pe internet

     Recenziile îi conving pe oameni să încerce o nouă staţiune sau să evite un restaurant vechi şi îi influenţează în alegerea uneltelor de gradină, a instalatorilor, obiectelor vestimentare şi, uneori, chiar şi a medicilor.
       Cronica obişnuia să fie un articol redactat de către profesionişti, însă internetul a schimbat acest obicei, permiţând oricui să-şi exprime un punct de vedere sau să asculte părerea cuiva. De aici, pe internet apar tot mai multe recenzii contrafăcute, pentru care companiile plătesc sau oferă diverse beneficii.
        Ziarul New York Times a publicat, luni, numele mai multor companii care au propagat, în mediul online, recenzii înşelătoare. Printre companiile care au publicat, pe internet, comentarii false despre serviciile pe care le oferă se află şi o firmă de închirieri autocare, un lanţ de saloane cosmetice care se ocupă de îndepărtarea părului cu laser şi un club de divertisment pentru adulţi, care au plasat comentarii false pe site-uri precum Google, Yelp, Citysearch şi Yahoo.
        În urma anchetei desfăşurate de procurorii din New York pe parcursul unui an, 19 companii au fost somate de autorităţi să înceteze practicile înşelătoare de promovare a propriului brand, precum au fost obligate la plate unor sancţiuni de aproximativ 350.000 de dolari.
       ”Ceea ce am descoperit este chiar mai rău decât publicitatea de modă veche. Cand te uiţi la un panou, poţi să spui că este o reclamă plătită, dar pe Yelp sau Citysearch citeşti ceea ce consideri că este opinia autentică a unui consumator, ceea ce face această practică mai înşelătoare”, a declarat procurorul general Eric Schneiderman.
        De-a lungul anchetei, procuroii din New York au arătat că există platforme speciale pe internet, în Bangladesh, Filipine şi Europa de Est, care oferă, pentru costuri infime, recenzii înşelătoare pentru numeroase locuri şi obiecte pe care nu le-au văzut şi pe care nu le-au încercat vreodată.
       De asemenea, unele magazine îşi mituiesc clienţii pentru a scrie comentarii false, oferindu-le vouchere de 50 de dolari pentru orice fel de nemulţumire faţă de serviciile oferite. Mai mult, unii ”consumatori” ajung să critice site-urile de revizuire care demonstrează că recenziile sunt false şi chiar scriu comentarii în care neagă că ar fi postat, pe internet, cronici înşelătoare.
        Ancheta desfăşurată de procurorii din New York a relevat că, pentru companiile de servicii, cumpărarea de recenzii false este cea mai scurtă cale către o reputaţie bună, pe care nu o pot realiza pe cont propriu.
       De exemplu, o companie de închirieri autocare din Statele Unite, SUA Coachways, nu a putut obţine, de-a lungul anilor, decât comentarii negative de la clienţi. Pe platforma Yelp, compania avea, la momentul începerii anchetei, 14 comentarii, fiecare de câte o jumătatea de stea. Câteva luni mai târziu, pe platforma online de recenzii, au apărut diverse articole în care firma de autocare era lăudată.
        În urma anchetei, procurorii au descoperit că directorul companiei angajase mai mulţi scriitori independenţi pentru a scrie comentarii favorabile despre firmă. Contactaţi, nici directorul companiei şi nici purtătorul de cuvânt nu au vrut să răspundă la acuzaţii, dar au fost de acord cu plata unei amenzi de 75.000 de dolari şi cu încetarea publicării de comentarii înşelătoare în online.
       O altă companie vizată de ancheta procurorilor a fost Main Street Host. În octombrie 2010, un ”client” nota, pe Yahoo, că firma oferă ”servicii excepţionale” şi că nu înţelege ”de ce această companie primeşte atât de multe recenziile negative”. Totodată, ”clientul” a menţionat că nu este angajat al companiei şi că nu cunoaşte pe nimeni care să lucreze în respectiva companie.
       Anchetatorii au descoperit că recenzia a fost scrisă de către un angajat al Main Street Host, iar în urma acuzaţiilor, compania a fost de acord cu o amendă de 43.000 de dolari.
     Anchetatorii din New York au mai arătat că falşii recenzori sunt în continuă evoluţie.
        ”Nu trebuiau să sune ca o reclamă”, au declarat, în faţa procurorilor, firmele care au angajat scriitori independenţi pentru recenziile false de pe internet.
       Din păcate, recenziile înşelătoare nu vor dispărea uşor de pe internet, dar achetatorii susţin că ele ar putea fi respinse de către dacă administratorii site-urilor de recenzii.
 

via | www.romanialibera.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.