Спорт и туризм
642

Мotive pentru care şi bărbaţii ar trebui să practice yoga


Când bărbatul aude de yoga, cel mai probabil îşi închipuie un spaţiu zen, cu muzică relaxantă, beţişoare parfumate şi femei flexibile în colanţi multicoloraţi. Însă nu ia în calcul şi ceea ce se întâmplă cu adevărat în acel spaţiu, care sunt efectele acestei terapii asupra recuperării fizice şi psihice.

Tocmai de aceea, vom prezenta în continuare câteva argumente pentru care şi un bărbat ar trebui să ia în considerare această metodă de relaxare şi nu numai:

1. Yoga este o practică foarte bărbătească, deşi aparenţele pot înşela la prima vedere. De exemplu, ştiai că yoga a fost inventată acum câteva mii de ani şi practicată tot de atâta timp de către … bărbaţi? Nu negăm faptul că există clase de yoga doar cu femei, însă la o atentă cercetare a pieţei vei descoperi că există mulţi alţi bărbaţi care se grupează în aşa fel încât cursurile să se desfăşoare într-o armonie perfectă.

2. Vei fi mai flexibil şi mai puternic. Mişcările specifice de yoga ajută la dezvoltarea musculaturii şi întăresc încheieturile, dar te ajută şi să te concentrezi mai bine şi să îţi accepţi corpul aşa cum este.

3. Înlătură stresul, îţi eliberează mintea de grijile cotidiene şi te transpune în prezent, astfel că te vei bucura de clipe de linişte şi calm interior pentru o lungă perioadă de timp, nu doar în timpul şedinţei de yoga.

4. Este calea perfectă de a te apuca de mişcare. Dacă nu eşti tocmai adeptul sălii de forţă iar timpul nu îţi permite să mergi la antrenamente de întreţinere corporală zi de zi, fă primul pas spre yoga şi nu vei regreta. Această tehnică are programe destul de variate şi mulate pe nevoile fiecărui individ, de la începători la avansaţi. Astfel, nu te vei simţi descurajat sau ruşinat de lipsa ta de cunoştinţe sau forţă şi vei face exact ceea ce îţi place, în ritmul pe care singur ţi-l stabileşti.

S-a descoperit că practicarea de yoga are multiple beneficii:

îmbunătăţeşte calitatea vieţii

reduce stresul, anxietatea, insomnia, depresia

ameliorează durerea de spate

scade valorile ritmului cardiac şi ale tensiunii arteriale

îmbunătăţeşte condiţia fizică, puterea şi flexibilitatea.

Experţii din domeniul sănătăţii au notat că yoga trebuie considerată o terapie complementară, nu un înlocuitor al terapiilor standard.

Dacă ai nevoie de puţină motivaţie înainte de a te apuca de prima şedinţă de yoga, iată câteva poze care cu siguranţă te vor inspira!

1 комментарий

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.