Спорт и туризм
210

Curiozități despre Marea Moartă


Marea Moartă este unul din acele locuri de pe Pământ care fascinează și incită mințile oamenilor. În cadrul unui concurs, care a avut loc acum șase ani, Marea Moartă a fost propusă drept una dintre cele șapte minuni ale lumii, alături de alte locuri din lume. Aceasta nu este singura curiozitate despre această mare care în fiecare zi moare câte puțin. Iată câteva lucrui interesante despre ea:

Nivelul apei Mării Moarte scade cu mai bine de un metru în fiecare an din cauza faptului că singura sursă de alimentare a acestei mări este râul Iordan.

Marea Moartă este cel mai jos loc de pe Pământ, fiind situată la 400 de metri sub nivelul mării.

Este imposibil să te îneci în această mare. Salinitatea foarte mare este responsabilă de acest lucru.

Este locul unde se înregistrează cea mai mare presiune atmosferică de pe glob.

Se spune că pe fundul Mării Moarte ar fi ruinele orașelor biblice Sodoma și Gomora.

Ani la rând s-a crezut că în Marea Moartă nu trăiește nicio viețuitoare, dar ultimele cercetări arată că totuși în apă ar trăi unele bacterii anaerobe.

Salinitatea apei din Marea Moartă este de 33%, în timp ce apa oceanelor are o salinitate de doar 3%. Astfel, această mare are cea mai mare salinitate din lume.

Cu o adâncime de 330 de metri, Marea Moartă este cel mai adânc lac hipersalin din lume.

Din cauza salinității foarte mari, pe Marea Moartă nu se poate naviga.

Marea Moartă a fost una dintre primele stațiuni balneare din lume.

Chinezii au făcut o „copie” a Mării Moarte. Este vorba despre o piscină de dimensiuni foarte mari, cu apă sărată și care a fost botezată cu același nume ca al mării. Și această „copie” a Mării Moarte deține un record: este cea mai aglomerată piscină din lume.

În apa Mării Moarte se întâlnește cea mai mare concentrație de brom din lume.

Turiștii care merg la Marea Moartă nu au voie să se stropească cu apă. Din cauza salinității mari, pielea se irită și ustură.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.