Спорт и туризм
417

Cât de toxice sunt sălile de fitness/gimnastică/forţă?



Deşi în tinereţe am frecventat destul de des acest gen de săli, în timp am ajuns la concluzia că nu era cel mai bun mod dea a-mi “exersa” sănătatea. Pe lângă spaţiul închis şi lipsit de oxigen, lumea încruntată şi stresată şi muzică tare, nu mi se pare deloc normală atât risipa de energie fără un folos util. Însă pe lângă toate astea apar tot mai multe dovezi despre ameninţări secrete la adresa sănătăţii provenind de la sălile de fitness/gimnastică/forţă. Te-ai gândit vreodată că sala pe care o frecventezi ar putea să te îmbolnăvească? Iată mai jos sunt câteva pericole de care să te păzeşti.

1. Vestiarele. Vaporii plutitori de la deodorante/aerosoli, sprayuri de corp şi odorizante de cameră sunt periculos de poluante. Inhalarea ingredientelor comuni precum butanul, izobutanul şi propanul pot cauza dureri de cap, probleme de respiraţie, schimbări bruşte de dispoziţie şi greaţă. Ftalaţii interferează cu funcţia hormonală normală, iar triclosanul este cancerigen.

2. Piscinele. Clorul, chimicale utilizate pentru omorârea bacteriilor din piscine, poate cauza mâncărimi şi usturimi, la piele şi ochi. Când se combină cu transpiraţia, urina şi alte reziduuri de la înotători, clorul formează un produs secundar toxic. Piscinele prost ventilate produc încărcarea aerului cu aceşti iritanţi care pot cauza tuse, îngreunarea respiraţiei şi astm.

3. Covoraşele de yoga sau alte exerciţii. Unele covoraşe de cauciuc sunt produse cu mici cantităţi de latex care pot declanşa reacţii adverse la cei ce suferă de alergie la latex. Covoraşele din PVC (policlorura de vinil) emană în atmosferă compuşi ce imit hormonii, şi anume ftalaţi şi bisfenol.

4. Aerul condiţionat. Un mediu răcoros reduce cantitatea de transpiraţie şi efectul purificator al eliberării de toxine. Aerul condiţionat sporeşte poluarea fonică şi poate transmite boli infecţioase respiratorii de natură virală. Prea mult aer condiţionat poate cauza simptome similare gripei, probleme cu sinusurile, dureri corporale şi artrită. Sporii de mucegai aruncaţi în atmosferaăpot cauza probleme de sănătate oamenilor cu sistem imunitar slăbit şi femeilor însărcinate.

5. Dezinfectanţii (VOC – compuşii organici volatili). Deşi eficienţi în omorârea germenilor, virusurilor şi sporilor fungici, dezinfectanţii şi produsele de curăţare de astăzi adesea conţin aldehide toxice precum formaldehida, glutaraldehida şi fenolul. Compuşii organici volatili (VOC) sunt emişi ca gaze, producând o gamă de probleme de sănătate incluzând greaţa, pierderea memoriei şi probleme de mobilitate/dexteritate.

6. Bacteria Staphylococcus aureus. Cunoscută în mod comun ca “Staf”, această bacterie poate fi colectată de pe un prosop sau un aparat de ras folosit în comun, prin atingerea unei suprafeţe a echipamentelor sau prin contact corporal. Poate cauza infecţii uşoare ale pielii, iritaţii, coşuri şi abcese. Dacă îi este permis să se răspândească, poate produce pneumonie cu implicaţii letale, septicemie sau meningită. MRSA (staphylococcus aureus rezistent la meticilină) este o formă agresivă de Staf care este rezistentă la antibiotice.

7. Muzica. Atunci când muzica este prea tare şi resimţită ca fiind haotică şi agresivă, afectează nu doar starea noastră sufletească, ci şi ritmul cardiac, presiunea sanguină, metabolismul, energia, digestia, nivelul de colesterol, şi funcţionarea creierului. S-a descoperit că aceste clase de aerobic produc nivele de decibeli similare unui ciocan pneumatic, un nivel ce poate cauza pierderea auzului datorită zgomotului – cunoscută şi ca traumă acustică.

8. Batoanele energetice şi cu proteine. Majoritatea batoanelor energetice sunt bogate în fructoză din sirop de porumb, care poate face ca nivelul de insulină să sară la cer, întrucât sistemele biologice ale corpului devin supraîncărcate cu zahar. Proteinele din soia provin din soiuri modificate genetic şi înmuiate într-un solvent toxic numit hexan. Majoritatea zerului, un alt ingredient comun batoanelor cu proteine, a fost aşa de deteriorat de procesarea la temperatură înaltă, încât este practic lipsit de orice beneficiu nutritiv.

9. Câmpurile electromagnetice (CEM). Nivele înalte ale radiaţiei EMF au fost găsite în săli de antrenament datorită mulţimii de echipament electronic, dispozitive wireless şi apropierii de piloni, linii de înaltă tensiune, turnuri de transmisie şi emisie GSM. Un raport (http://www.bioinitiative.org/table-of-contents) publicat de BioInitiative Working Group (Grupul de Lucru pentru Bioinitiativa) a arătat că EMF-urile pot deteriora ADN-ul şi genele, pot afecta memoria şi capacitatea de învăţare, pot cauza tulburări de somn, cancer şi boli neurologice precum Alzheimer.

10. Micro-artezienele (tasnitorile). Suprafeţele acestor dispozitive sunt terenuri pentru dezvoltarea bacteriilor, datorită sticlelor de apă şi mâinilor murdare, şi curăţirii necorespunzătoare, potrivit unor expertize făcute de Consumer Focus Scotland. Apa de la ţâşnitoare este în general apa de robinet, şi chiar şi filtrată, ar putea conţine fluor (dacă este utilizat în zona ta) ca şi alte chimicale dăunătoare.


via | eluxemagazine.com

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.