Спорт и туризм
643

Chiang Mai – regatul celor un milion de câmpuri de orez

      În nordul Thailandei, într-o regiune care în urmă cu un mileniu era numită Lanna, sau regatul celor un milion de câmpuri de orez, Chiang Mai este unul dintre cele mai frumoase locuri din Asia.
    Chiang Mai este cel de-al doilea oraș ca mărime din Thailanda, iar istoria sa este una glorioasă: Chiang Mai a fost capitala regatului Lanna, de unde își derivă și numele, care înseamnă “orașul nou”. Până în anii ’20, zona putea fi vizitată doar după un traseu de câteva zile petrecut în spatele unui elefant, din cauza traseului aproape neamenajat.


                                            

Odată ajuns, vizitatorul  este uimit: câmpuri verzi de orez înconjoară orașul din toate părțile, iar zidurile groase, înconjurate de canale, apără cele mai importante dintre cele 300 de temple budiste pentru care Chiang Mai este cunoscut.
                                                   

         Situat la întrepătrunderea între culturile țărilor din jur, într-un loc foarte bun pentru schimburi comerciale și culturale, orașul pare o bijuterie într-una dintre depresiunile munților din Nordul Thailandei. De la dansurile tradiționale thailandeze, la mâncarea spectaculoasă, la plimbările pe deasupra junglei, suspendat pe poduri din lemn construite în vârful pădurilor, zona este extrem de ofertantă atât pentru cei în căutare de aventură, cât și pentru cei care își caută echilibrul interior.
                                                 

Complexul Mandarin Oriental Chiang Mai este situat în afara orașului, în mijlocul unui câmp veșnic verde punctat de vile din lemn de tek în stil tradițional Lanna. Oaspeții sunt înconjurați de un mix organic de natură și arhitectură colonială și locală, adusă la cele mai înalte standarde internaționale de confort.
                                                 

Fiecare dintre cele 64 de vile are propria terasă, iar complexul oferă un SPA tradițional thailandez care oferă tuturor oaspeților instrucție în tehnici locale de relaxare și tratamente de relaxare și înfrumusețare bazate pe ingrediente locale.
                                     

Nu mai puțin de patru restaurante cu specific thailandez și internațional sunt la dispoziția turiștilor, cu experiențe gourmet ce variază de la haute-cuisine frantuzesc la mâncarea picantă a Thailandei și aromele complexe ale preparatelor chinezești.
                                              

De la Mandarin Oriental, vizitatorii pot alege să exploreze jungla din munții Doi Inthanon, situați la câteva ore de mers cu mașina, alături de un elefant și de un mahout, un instructor-ghid experimentat.
 

via | www.mandarinoriental.com

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.