Психология и отношения
98

Când emoțiile devin traume


Cu toții am avut probabil întâmplări care ne-au marcat în copilărie și probabil că unele ne urmăresc și la maturitate, fără să ne dăm seama.

Părinții sunt cei care sădesc adesea temeri în rândul copiilor și, inconștient, creează traume celor mici. Un copil abandonat de pildă, va avea frică de singurătate, va trăi la vârsta adultă cu sentimentul că nu este susținut și că poate fi părăsit sau respins oricând de cei la care a ajuns să țină foarte mult.

„Orice traumă are urmări pe termen lung. Prin definiția ei, trauma aduce emoții de necontrolat, amintiri redundante extrem de dureroase, neputința de a accepta trecutul și de a trece peste ceea ce s-a întâmplat. Trauma este, din păcate, un eveniment al trecutului pe care persoana îl poate purta cu sine pentru întreaga sa viață, mai ales dacă nu știe și nu găsește modalități de a accepta și a merge mai departe“, subliniază psihoterapeutul Lena Rusti.


Umilirea scade stima de sine

Persoanele care au fost supuse în copilărie la violență verbală sunt predispuse ca la maturitate să aibă probleme de relaționare. Dacă au fost jignite sau li s-a spus adesea în copilărie că nu se pot descurca singure, că nu se comportă cum trebuie sau nu gândesc, e posibil să fie neîncrezătoare în forțele proprii și să aibă o personalitate dependentă.

Există și posibilitatea ca aceste persoane să devină egoiste, să se manifeste în mod tiranic din dorința de a se apăra și de a preveni eventuale umilințe din partea celor din jur. Psihoterapeutul Lena Rusti explică: „Trauma influențează modul în care ne construim imaginea despre lume și despre ceilalți, capacitatea noastră de a avea încredere în ceilalți, de a ne implica emoțional. Ca urmare, foarte adesea persoana în cauză poate să dezvolte un comportament hiperprotectiv, defensiv pasiv sau agresiv“.

O educație autoritară, periculoasă

Exigențele părinților și o educație de tip autoritar pot genera copiilor la maturitate apariția unor sentimente de inutilitate și neputință. Consecințele asupra comportamentului celor care suferă de pe urma unui mediu familial rece sunt rigiditatea, dorința de a deține întodeauna controlul, perfecționismul. De asemenea, aceste persoane se găsesc în incapacitatea de a lua singure decizii, fără teama de a greși.


Vorbește, acceptă, înțelege și nu te învinovăți

Potrivit psihoterapeutului Lena Rusti, de cele mai multe ori, persoana își vede suferința, dar are rețineri de a merge mai departe și de a privi spre trecut. Izolarea trecutului pare de multe ori o soluție pentru a evita suferința. Ea își spune: „Dacă nu vorbesc despre… sau dacă nu mă gândesc la…, atunci nu există“.

Din păcate, acest mod de a acționa nu face decât să dea voie efectelor traumei să izbucnească în mod necontrolat, când persoana se așteaptă mai puțin. „Odată ce-și dă voie să se uite la trecut și să accepte că e ceva de rezolvat acolo, ajutorul profesional e important, la fel ca suportul celor dragi, familie și prieteni. Vindecarea începe prin a vorbi despre asta, a accepta, a înțelege, a nu se învinovăți (de multe ori, mai ales copiii, dezvoltă sentimente puternice de vinovăție, care-i împiedică să vorbească despre ce s-a întâmplat)”, afirmă psihoterapeutul. În aceste moduri, pot fi depășite emoțiile negative și ajustate convingerile de viață create de trauma suferită.

Info


Vindecarea începe cu etapa de conștientizare a traumei și necesită ajutor profesional.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.