Психология и отношения
522

Cum să ai un bebeluș mai deștept. Sfaturile cercetătorilor pentru viitoarele mame

      Mamele care au făcut exerciţii fizice în timpul sarcinii – doar 3 şedinţe a 20 de minute, pe săptămână – au mari şanse de a avea copii mai isteţi, deoarece această activitate stimulează dezvoltarea creierului fătului, afirmă un grup de cercetători canadieni. Deşi studiile au fost realizate pe copii foarte mici, oamenii de ştiinţă cred că beneficiile aduse de activitatea fizică a mamelor în cursul sarcinii s-ar putea întinde pe toată durata vieţii descendenţilor.
      „Credem, în mod optimist, că aceste descoperiri le vor încuraja pe femei să îşi schimbe în bine obiceiurile de viaţă, având în vedere că simplul fapt de a face exerciţii în timpul sarcinii poate duce la un viitor diferit pentru copiii lor", spun cercetătorii de la Universitatea Montreal, scrie descopera.ro. 
       Ei au rugat 10 femei gravide să exerseze – până când le creştea frecvenţa respiraţiilor – cel puţin de trei ori pe săptămână. Unele au practicat mersul în ritm rapid, altele au alergat, au mers pe bicicletă sau au înotat. În medie, ele au exersat astfel timp de aproximativ 2 ore săptămânal.
     Un al doilea grup de viitoare mame a constituit grupul de control; ele nu au făcut asemenea exerciţii, ci au depus doar o activitate moderată, timp de cca. 10 minute săptămânal.
Odată născuţi copiii, cercetătorii au măsurat activitatea cerebrală a acestora cu ajutorul unei căşti cu peste 100 de electrozi, aplicaţi pe cap.
Când bebeluşii erau adormiţi în braţele mamelor lor, în încăpere era emis în mod repetat un anumit sunet; din când în când, această succesiune monotonă de sunete era întreruptă de un alt sunet, diferit.
Activitatea cerebrală era evaluată prin modul în care creierul reacţiona la cele două sunete: s-a constatat că acei copii ale căror mame exersaseră în timpul sarcinii distingeau mai uşor cele două tipuri de sunete. Această capacitate indică un grad mai înalt de maturizare a creierului, sugerând că, la aceşti copii, creierul se dezvolta mai rapid.


via | www.realitatea.net

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.