Психология и отношения
622

În lumea stranie a halucinațiilor

      De la vedenii la voci interioare, halucinațiile ne pot distorsiona toate simțurile. Sam McNerney explorează câteva dintre problemele noastre de percepție.

       Nu există nicio distincție clară între percepție și halucinație. Ceea ce numim percepții „reale” ar putea fi halucinații pe care creierul nostru le consideră a fi reale. Diferențierea devine ușoară abia când e ceva extrem de ciudat. În rest, am putea fi considerați cu toții nebuni. Chiar și în cazul tău, cititorule, lectura paginii anterioare ar fi putut fi la fel de bine o halucinație. 

     Oare ce se întâmplă la nivel neuronal atunci când halucinăm? Ce anume o provoacă și ce este, mai exact, o halucinație? Bine ați venit în știința stranie a halucinațiilor, unde experții în neurologie cognitivă folosesc cele mai moderne tehnologii de scanare a creierului pentru a descoperi cu precizie cauzele și caracteristicile acestor experiențepsihedelice.

Nu este deloc un subiect ușor de studiat: halucinațiile pot apărea în circumstanțe foarte diferite, de la privarea de somn sau migrene la afecțiuni neurologice, ca să numim doar câteva, încât o explicație universală devine aproape imposibilă.

      Halucinațiile sunt asociate deseori cu psihoza. După cum „am învățat” cu toții din celebrul film A Beautiful Mind, de exemplu, genialul matematician John Nash avea astfel de iluzii din cauza bolii sale — schizofrenie paranoidă. Dar astfel de percepții neobișnuite sunt experimentate și de un număr mare de indivizi sănătoși.

       Termenul de halucinație a fost conceput de scriitorul medical Sir Thomas Browne, în secolul 17. Chiar dacă istoria include numeroase relatări ale unor cazuri similare, cuprinse în texte antice sau medievale, cele mai multe nu au fost diagnosticate corect, în special din cauza ignoranței medicale. Timp de multe secole, demența a fost explicația invocată pentru o mare varietate de afecțiuni ale creierului. Un alt motiv pentru absența unui diagnostic corect a fost frica oamenilor că, dacă le vor descrie doctorilor experiențele lor, se vor alege cu eticheta nefericită și incorectă de „bolnavi mintal”.

        Nivelul nostru de înțelegere a evoluat destul de mult de la fondarea acestui domeniu științific, la mijlocul secolului 19, dar încă avem mai multe întrebări decât răspunsuri. „Nu numai că există mai multe definiții ale halucinațiilor, dar nici nu există un proces central al lor”, explică dr. Vaughan Bell, de la Institutul de Psihiatrie al King’s College London. „Și mai mult, halucinațiile au o varietate de cauze”. În paginile de față voi încerca să explorez cum halucinațiile ne pot păcăli toate cele cinci simțuri principale și cum noile studii științifice pot ilumina acest colț curios al studierii creierului.


MIROSUL

     Halucinațiile olfactive pot lua forma unor mirosuri delicioase, dar și pe cea a unora dezgustătoare

      Chiar dacă putem avea halucinații cu diferite mirosuri și arome, ceea ce „mirosim” variază destul de mult. „Oamenii raportează și mirosuri neplăcute, precum carne putrezită sau arsă”, explică dr. Kathryn Lewandowski, psiholog clinician la McLean Hospital și Harvard Medical School. „Acestea sunt teme recurente, dar unii pacienți descriu arome mult mai plăcute, precum cele florale.”

      Precum celelalte patru simțuri, halucinațiile olfactive sunt asociate deseori cu psihozele. Potrivit unui studiu al dr. Lewandowski, circa 15% dintre pacienții cu schizofrenie și afecțiuni schizoafective și bipolare experimentează mirosuri inexistente. Ea a descoperit și că, precum în cazul gustului și atingerii, halucinațiile olfactive sunt asociate și depresiei sau unui istoric medical familial de afecțiuni comportamentale și psihoză, care se manifestă de la vârste fragede.

      A avea halucinații cu miresme nu este însă tot timpul o experiență negativă. Un studiu efectuat pe 51 de bolnavi de schizofrenie, condus de psihologii de la Universitatea Macquarie, din Sydney, a descoperit că în jur de 30% dintre cazuri erau experiențe plăcute, iar 19% erau neutre.

      Fantosmia, însemnând, literal, „mirosuri-fantomă”, este o afecțiune în care halucinațiile olfactive sunt simptomul principal. Cauza exactă a acestei boli este încă neclară, dar afecțiunea este asociată în general cu o varietate de tulburări psihologice, precum și cu leziuni și disjuncțiuni ale sistemului olfactiv. Aceste halucinații pot apărea și din cauza contuziilor, tumorilor cerebrale, accidentelor vasculare cerebrale, migrenelor și a epilepsiei lobului temporal. În mod ciudat, ele sunt izolate uneori la o singură nară, iar în majoritatea cazurilor mirosurile fantastice dispar cu timpul.




VEDEREA

     Problemele percepției vizuale sunt atât cel mai cunoscut tip de halucinații, cât și cel mai des întâlnit 

     Un paradox al halucinațiilor vizuale este că apar și la persoane oarbe. Circa 10% dintre cei care experimentează halucinații vizuale au suferit o pierdere semnificativă a abilității de a vedea, fie ca rezultat al unei boli, fie al unei leziuni pe căile optice ale circuitelor neuronale. Cunoscut drept sindromul Charles Bonnet, după celebrul filozof elvețian, această gamă stranie de simptome include o varietate de halucinații vizuale.

     Aproape toți pacienții „văd” constructe simple, afirmă psihiatrul clinician dr. Dominic ffytche de laKing’s College London. Potrivit acestuia, circa 40% dintre pacienți percep mici figurine purtând costume elaborate sau uniforme militare. „Alți 40% văd chipuri plutitoare, cu aspect grotesc, precum un gargui. „Se estimează că două treimi dintre pacienții cu sindromul Charles Bonnet nu își mărturisesc afecțiunea, de frica respingerii sociale sau a unui diagnostic greșit de instabilitate mentală.

      Și mai ciudat este sindromul Anton-Babinski. Afecțiunea este rezultatul unei leziuni pe centrul de procesare vizuală din creier, care îi face pe orbi să își nege cecitatea. Cu alte cuvinte, aceștia sunt convinși că pot vedea.

    Halucinațiile vizuale pot deriva și din afecțiuni neurologice, precum bolile Alzheimer, Parkinson sau mult mai rara demență Lewy Body. Spre deosebire de sindromul Charles Bonnet, pacienții cu aceste afecțiuni au o vedere normală, iar conținutul halucinațiilor nu este la fel de bizar. De exemplu, în locul unor obiecte imaginare, aceștia pot avea halucinații cu o persoană reală, cu aspect normal. Între 20 și 40% dintre pacienții cu schizofrenie experimentează halucinații vizuale, care pot fi produse de multe alte afecțiuni. 

      Se estimează că în jur de 2 milioane de britanici experimentează halucinații vizuale, dar este greu de stabilit un număr precis, deoarece halucinațiile nu includ iluziile vizuale simple, precum fosfenele — petele albe pe care le vezi după ce te freci pe ochi. Un grant recent în valoare de 2,4 milioane de euro, din partea National Institute for Health Research, îl va ajuta pe dr. ffytche să investigheze mai profund halucinațiile vizuale.

      Drogurile recreaționale ne oferă un mijloc de a studia halucinațiile la nivel neurologic. În unitatea de neuropsihofarmacologie de la Imperial College London, dr. Robin Carhart-Harris induce halucinații subiecților ei folosind psilocibina — compusul activ din ciupercile magice -, apoi le măsoară fluxul sangvin și activitatea din cortex, pentru a vizualiza schimbările neurologice. „În timpul halucinațiilor vizuale induse de psilocibină, creierul este mai puțin ordonat și organizat”, explică acesta. „Subiecții sunt mult mai interiorizați și mai puțin concentrați pe sarcinile exterioare.”

      Rămâne un mic mister despre ce părți ale creierului sunt active în acest interval. Potrivit lui Carhart-Harris, cortexul vizual ar fi asociat halucinațiilor vizuale, dar ea nu a găsit nicio dovadă concretă în acest sens și mărturisește că încă nu știm exact care sunt regiunile creierului implicate în halucinații.



AUZUL

      Oamenii cu anumite afecțiuni neurologice pot suferi de halucinații verbale auditive, iar foarte mulți dintre noi auzim voci inexistente 

     Printre cele mai cunoscute cazuri de halucinații auditive se numără cel al compozitorului german Robert Schumann, despre care se spune că ar fi avut halucinații muzicale, sau al Ioanei D’Arc, care ar fi auzit vocile sfinților trimiși drept călăuze de către Dumnezeu. Psihiatrul Vaughan Bellafirmă că multe revelații religioase celebre au fost doar probleme de percepție auditivă.

     Dar ce se întâmplă în creier în timpul acestor halucinații? Depinde atât de persoana care le experimentează, cât și de tema halucinației. O abordare este de a studia tipul comun de halucinații: halucinațiile auditive verbale (AVH). „Sunt multe zone ale creierului implicate în AVH”, explică psihiatrul dr. Renaud Jardri, care studiază acest fenomen la pacienții cu schizofrenie. „Trebuie să le gândim în termeni de rețele, nu de zone izolate.”

       AVH-urile sunt un semn specific al schizofreniei, fiind experimentate de circa 70% dintre pacienții cu această boală. Halucinațiile auditive apar și la persoane cu alte tipuri de afecțiuni neurologice, inclusiv Parkinson, epilepsie sau demență, ba chiar și la persoanele sănătoase.

       Diferențele neurologice dintre AVH-urile persoanelor cu boli mentale și cele ale persoanelor sănătoase sunt necunoscute încă, dar, pe baza unui studiu condus de psihologul dr. Frank Larøide la Universitatea Liège din Belgia, se pare că sunt activate aceleași regiuni ale creierului. Diferențele sunt însă clare pentru persoana care experimentează o halucinație: indivizii sănătoși au vieți normale deoarece își pot controla „vocile”, în timp ce pacienții reacționează cu stres și anxietate, deoarece halucinațiile lor le afectează semnificativ viața cotidiană.

     Nu știm nici care este numărul persoanelor sănătoase care au halucinații auditive, iar metodele experimentale nu sunt foarte precise. Frecvența, durata și intensitatea halucinațiilor auditive pot varia și ele foarte mult, deci este greu să definești exact când o percepție audio devine halucinație. Un studiu făcut de psihologul Vanessa Beavan, de la Australian College of Applied Pshychology, a estimat o proporție între 0,6 și 84% dintre oameni.

O altă diferență neexplicată încă e dată de momentul apariției halucinațiilor. Studiile sugerează că oamenii sănătoși experimentează primele astfel de iluzii auditive verbale la începutul adolescenței, în timp ce persoanele cu probleme psihologice le „aud” în jurul vârstei de 20 de ani. „Nu este neobișnuit ca persoanele sănătoase să aibă un istoric de traume din copilărie ori un istoric familial de afecțiuni psihologice”, afirmă Frank Larøi, care atrage atenția că mai avem nevoie de studii pentru acest aspect.

     Vestea bună este că aceste halucinații sunt tratate în prezent cu mai multă atenție decât în trecut și sunt studiate în centre medicale din întreaga Europă, fie pe pacienți, fie pe subiecți sănătoși. De exemplu, un consorțiu internațional s-a reunit la Londra anul trecut, iar o echipă de la Durham University a lansat recent un proiect dedicat studierii halucinațiilor audio, botezat “Ascultarea Vocilor”.



GUSTUL

Foarte ciudate și rare, gusturile-fantomă pot avea o mare varietate de cauze

    Oare ce implică fenomenul unei halucinații gustative? „Acestea sunt percepții ale unui gust în absența unor stimuli externi și implică în general un specific metalic, de cupru”, explică psihologuldr. Kathryn Eve Lewandowski. Ea a condus un studiu din 2009 în care a examinat prevalența acestui tip de halucinații la pacienții cu schizofrenie, afecțiuni schizoafective sau bipolară.

    Este cel mai rar tip de dereglări cognitive, iar studiile privind mecanismele acestor halucinații ale gusturilor sunt atât de limitate, încât cercetătorii se feresc să emită concluzii. Lewandowski a descoperit că aproximativ 4% dintre pacienții lor raportează halucinații gustative. Acestea sunt asociate epilepsiei în lobul temporal, dar nu este neobișnuit să fie declanșate de tumori cerebrale, de diferite afecțiuni psihotice sau de droguri.

Deoarece acest tip de halucinații este atât de misterios, este neclar ce proporție din populație le experimentează. O estimare provine dintr-un sondaj făcut în 2000 de epidemiologul Maurice Ohayon de la Universitatea Stanford din California pe 13.000 de persoane neinternate din Marea Britanie, Germania și Italia. Ohayon a descoperit că în jur de 1% dintre aceștia au raportat că au o halucinație gustativă cel puțin o dată pe săptămână. Persoanele respective erau asociate și cu consum de alcool și droguri, cu depresie și psihoză.



ATINGERILE

Halucinațiile tactile sunt cele mai enigmatice iluzii neuronale

      Dereglările simțului tactil sunt foarte greu de definit. Dacă halucinațiile sunt descrise drept percepții în absența unor stimuli externi, atunci o mâncărime este o halucinație? Întrebarea a fost formulată în 1982 de psihiatrul German Berrios, de la Cambridge University, care a teoretizat că halucinațiile tactile sunt fundamental diferite de cele ale celorlalte simțuri.

      Studiile privind halucinațiile tactile sunt foarte puține și datează din secolul 19, când psihiatrul francez Jean-Étienne Dominique Esquirol a raportat mai multe astfel de cazuri. Potrivit psihiatrului dr. Kathryn Eve Lewandowski, măcar acum cunoaștem mai multe despre aceste senzații fantomatice. „Pacienții cu afecțiuni psihotice experimentează halucinații tactile sub forma unor mâncărimi sau senzații de arsură”, povestește aceasta. „Câteodată, au senzația unui curent electric ori percepția că li s-au reorganizat organele interne.”

        Astfel de halucinații extreme apar și în unele forme de psihoză, precum sindromul Ekbom. „Pacienții cu acest sindrom au de obicei convingerea că sunt infestați de paraziți”, afirmă dr. Renaud Jardri. Aceste halucinații dramatice și tulburătoare sunt asociate leziunilor cerebrale și demenței, dar sunt și efecte secundare destul de des întâlnite la consumul excesiv de droguri precum cocaina, amfetaminele sau metamfetaminele cristalizate (crystal meth).

     Nu se știe care sunt regiunile din creier ce se activează în timpul halucinațiilor tactile, dar e posibil să fie implicate aceleași mecanisme cognitive precum cele din senzațiile reale de atingere. Dacă este adevărat, halucinațiile tactile ar putea fi explicate prin conectarea anormală a circuitelor neuronale care transmit informația senzațiilor tactile. Înțelegerea la nivel neurologic a acestui tip de halucinații va ajuta atât pacienții cu probleme de percepție, cât și la dezvăluirea motivului pentru care apar chiar și la persoanele sănătoase.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.