Психология и отношения
680

O călătorie cu mijloacele ştiinţei în căutarea fericirii

            O definiţie a fericirii este dificil de redactat dar, din fericire (!), e vorba despre o noţiune pe care cei mai mulţi o înţeleg, intuitiv. Îi caracterizăm pe diferiţi oameni ca având sau nu o fire fericită, ştiind foarte bine ce înţelegem prin asta. Sunt cei care tind să fie mulţumiţi de viaţa pe care o duc, aşa cum e ea. Indiferent de nivelul lor de trai, chiar şi de nivelul lor intelectual, unii sunt satisfăcuţi, zâmbesc şi privesc lucrurile cu optimism; chiar dacă fac uneori glume cinice, chiar dacă ocazional se exprimă aspru la adresa unor situaţii sau a unor persoane, au totuşi o încredere neabătută în bunătatea lumii, în oameni şi în viitor şi asta îi face senini şi binevoitori, plini de o energie pozitivă pe care ceilalţi o remarcă şi, în general, o apreciază. Sunt oamenii împăcaţi cu viaţa, cu lumea, cei care încearcă să schimbe în bine ceea ce pot schimba şi să accepte restul. Ferice de ei! Şi acum vine

         ÎNTREBAREA: ce anume îi face astfel? O fericită (iar!) combinaţie de gene? Mediul armonios în care au crescut? Lecţiile de viaţă pe care le-au primit? Poate fi fericirea învăţată sau e un dat genetic? Cu toţii am vrea să ştim. Din cele mai recente cercetări asupra chestiunii, să încercăm să desprindem câteva răspunsuri date de ştiinţă.

Fericirea poate fi moştenită?

           Da, spun oamenii de ştiinţă: o fire înclinată spre mulţumire şi optimism este, cel puţin parţial, rezultatul unei înzestrări genetice favorabile. Cuvântul-cheie este, însă, parţial: ereditatea nu explică decât în parte predispoziţia spre fericire; restul ţine de factori exteriori fiinţei noastre. Este ceea ce specialiştii numesc influenţa eredităţii şi a mediului. S-a discutat mult, timp de sute de ani, dacă înclinaţiile noastre, firea comportamentul, felul de a gândi, sunt înnăscute ori învăţate. Ideea — cândva prevalentă în rândul cercetătorilor — că mintea şi sufletul unui copil nou-născut sunt asemenea unor foi albe de hârtie, pe care experienţa vieţii înscrie elementele care îl vor face mai târziu pe acel individ să fie aşa cum este, dădea întâietate mediului, adică influenţelor exterioare.
         Ulterior, studii aprofundate de genetică, biochimie, psihologie, neurologie ş. a. au arătat că rolul componentei genetice este mult mai important decât se credea: o mare parte din felul nostru de a fi se datorează «setărilor» realizate încă din momentul concepţiei, când cele două «garnituri» de cromozomi — cea a ovulului şi cea a spermatozoidului — se îmbină pentru a alcătui echipamentul genetic al viitorului individ uman.
 
         Azi, o rezonabilă cale de mijloc a fost trasată între cele două concepţii, fiind universal acceptat faptul că felul de a fi al unui om este rezultatul unei duble condiţionări: cea genetică şi cea a mediului.

Atunci, fericirea poate fi învăţată?

           Există nenumărate (mult prea multe, din păcate) cazuri de oameni a căror fire nefericită este pusă pe seama unor împrejurări nefericite: situaţii extrem de dificile care i-au afectat timp îndelungat, traume psihice provocate de abuzuri sau de cine ştie ce alte întâmplări groaznice din viaţa lor… Aceşti oameni ar fi avut multe şanse de a avea o fire «normal» de fericită, dacă sufletul nu le-ar fi fost strivit de nenorociri.
          Dar atunci, s-au întrebat oamenii de ştiinţă, dacă ereditatea e doar în parte răspunzătoare de firea a cuiva, dacă există loc pentru schimbări dictate de condiţii exterioare, oare n-ar fi posibilă şi o condiţionare în sens invers? Cu ale cuvinte, e posibil să-i învăţăm pe oameni să fe mai fericiţi?
        De aici a pornit ideea «lecţiilor de fericire» introduse în programa şcolarăa unor instituţii de învăţământ. Marea Britanie este una dintre ţările unde se predau asemenea cursuri, ce urmăresc să dezvolte la copii calmul şi seninătatea sufletească, să îi înveţe să se concentreze asupra propriilor trăiri, să-şi conştientizeze şi recunoască emoţiile, facă faţă stresului inerent vieţii şi să privească lucrurile într-o perspectivă mai optimistă.
       E prea devreme pentru a spune dacă aceste lecţii — abia recent introduse — vor face din copiii de azi nişte adulţi mai fericiţi, dar e interesant faptul că unele efecte benefice au început deja să se vadă. Copiii care iau lecţii de fericire au început să aibă rezultate mai bune la învăţătură, un lucru important în sine, care îi ajută să se simtă mai încrezători şi le sporeşte stima de sine.

Până la urmă, ce îi trebuie omului ca să simtă fericit?

        Întâi şi întâi, relaţii bune, armonioase, cu cei şi din jur şi mai ales cu familia, spune George Vaillant, psihiatru care beneficiază de o panoramă unică asupra chestiunii: de peste 30 de ani, el este conducătorul unui studiu excepţional, realizat la universitatea americană Harvard şi intitulat Study of Adult Development. Început în anii 1930, acesta unul dintre cele mai ample studii realizate vreodată, din categoria aşa-numitelor studii longitudinale, care urmăresc un număr relativ mic de participanţi pe o perioadă lungă de timp. Study of Adult Development a urmărit 824 de persoane pe o perioadă de peste 60 de ani, însoţindu-le prin viaţă şi cercetându-le evoluţia. Sănătatea fizică şi psihică, viaţa amoroasă şi cea socială, cariera şi hobby-urile lor au fost puse în ecuaţie, studiindu-se relaţiile dintre ele şi efectele lor asupra evoluţiei individului în ansamblu.
       Iniţial, studiul nu a avut drept scop declarat cercetarea fericirii, în sine, ci fost conceput pentru a urmări, pur şi simplu, modul în care se dezvoltă, cu vârsta, un număr de indivizi umani normali şi sănătoşi. Însă volumul imens de date adunate permite numeroase analize interpretative foarte preţioase, care luminează multe dintre punctele neclare ale cunoaşterii noastre în privinţa a ceea ce aduce oamenilor bucurie şi satisfacţie în viaţă. Au fost publicate deja două cărţi care cuprind analize şi concluzii bazate pe interpretarea datelor acestor studii, dar informaţiile strânse sunt foarte deparate de a-şi epuizat potenţialul: acolo e o comoară care poate fi încă valorificată în nenumprate feluri şi, fără îndoială, studii ulterioare o vor face.
        Aşadar, ce crede despre fericire George Vaillant, omul care, atât ca psihiatru, cât şi ca director, timp de decenii, al Study of Adult Development, a aflat atât de multe despre personalităţile unor oameni, despre sănătatea lor trupească şi sufletească, despre ceea ce-i bucură sau îi întristează, în tinereţe, la vârsta mijlocie şi la cea a senectuţii?
 
       Afecţiunea împărtăşită e unul dintre elementele-cheie ale fericirii în viaţă, spune omul de ştiinţă, care declară că, în prezent, la peste 70 de ani, îşi extrage masiv fericirea din relaţia cu nepoţii săi, de pildă.
      Chiar şi în prezenţa unor probleme de sănătate, afecţiunea mutuală este un element major al fericirii. Multe specii de animale sunt solitare, dar nu şi omul: nouă ne este benefică prezenţa celorlalţi, iar singurătatea este unul dintre cele mai nocive lucruri în viaţă, nu doar afectând starea sufletească, ci şi favorizând instalarea unor boli organice, într-atât de strânsă este legătura dintre suflet şi trup şi cea dintre sănătate şi contactul social cu ceilalţi. În ciuda marii sale puteri de adaptare, specia umană nu se poate adapta la singurătate.
     Pare o concluzie prea puţin originală faptul că omul are nevoie de iubire, de dragostea celor din jur, pentru a fi fericit, dar nu strică să fie reamintită, iar şi iar, mai ales azi, când mulţi par să creadă că fericirea le poate veni dintr-o carieră de succes care implică 100 de ore de muncă pe săptămână şi sacrificarea vieţii de familieşi din acumularea de bani şi bunuri materiale.

Fiindcă veni vorba, fericirea depinde de bunăstarea materială?

       E una dintre cele mai dificile întrebări, unul dintre motive fiind faptul că studiile au dat, nu rareori, răspunsuri contradictorii.
         De pildă, locuitorii din ţările sărace par să fie, în general, mai fericiţi decât cei din ţările bogate.
       Pe de altă parte, sărăcia n-a fost nicicând de folos pentru fericire, după cum arată studiile din care rezultă că lipsurile materiale şi teama pentru ziua de mâine reprezintă o sursă majoră de stres pentru mulţi oameni şi îi împiedică să se simtă mulţumiţi şi veseli.

        O creştere a veniturilor e însoţită, în general, de o sporire a sentimentului de mulţumire în viaţă, arată unele cercetări; totuşi, nivelul de satisfacţie personală nu e corelat strict cu veniturile, ci mai degrabă cu sentimentul de siguranţă materială, motiv pentru care politicile naţionale, dar şi planurile de viaţă ale fiecăruia ar trebui să aibă în vedere stabilitatea financiară pe termen lung, nu doar simpla creştere a veniturilor.

Lucruri pe care, poate, nu le luăm în seamă atât cât ar trebui

        Religia: poate deoarece credinţa în cineva care le poartă de grijă le dă un sentiment de siguranţă, oamenii religioşi tind să fie mai mulţumiti, mai relaxaţi şi mai senini decât cei care nu au o astfel de gândire. Nu e neapărat necesar să fie membri ai unei comunităţi religioase vaste or ai uneia dintre religiile oficial acceptate şi nici măcar să frecventeze lăcaşele de cult şi serviciile religioase (deşi socializarea cu persoane cu acelaşi model de gândire este reconfortantă şi contribuie la starea de bine). Religia poate fi la fel de bine înţeleasă într-un sens mai larg: oamenii care au o spiritualitate dezvoltată şi se simt pe ei înşişi ca parte a Universului (indiferent dacă cred sau nu într-o fiinţă supremă sau în alte entităţi supranaturale) tind să fie mai împăcaţi cu lumea, mai satisfăcuţi de viaţa lor — pe scurt, mai fericiţi.
 
      Curios, însă, acest element — religiozitatea — nu funcţionează pentru toată lumea ca un catalizator pentru fericire: efectul său depinde de un context mai larg, legat de existenţa unei religii oficiale sau majoritareîn ţara în care trăiesc respectivele persoane.

      Experienţele plăcute: George Vaillant oferă un sfat surprinzător: el recomandă americanilor să scoată bani din fondul de pensie ca să îşi ofere vacanţe frumoase, cât mai sunt în stare să călătorească. Imprudent? Deşi siguranţa financiară e importantă (şi idee nu e ca oamenii să-şi cheltuiască fondul de pensie până la ultimul ban), amintirile agreabile sunt, după părerea lui, un element important al fericirii în viaţă.
     Un studiu realizat în anul 2009 a dus la concluzia că oamenii care îşi cheltuiesc banii pe experienţe sunt mai fericiţi decât cei care îi folosesc spre a acumula bunuri materiale.
     Cultura, într-un anume sens, are şi ea un rol în ecuaţie, după cum sugerează un studiu recent, ce arată că oamenii care preţuiesc evenimentele culturale şi participă la ele sau care practică ei înşişi activităţi de ordin artistic sunt mai fericiţi. Relaţia nu e încă îndeajuns de clară, dar corelaţia a fost observată, iar studii ulterioare ar scoate cu siguranţă la iveală informaţii interesante şi, poate, chiar posibilităţi de aplicare în practică acestei corelaţii.
Naturapare un element important pentru starea de bine a multor persoane. Chiar dacă nu se declară iubitori ai naturii şi sunt citadini până în măduva oaselor, mulţi oameni sunt totuşi influenţaţi, subconştient, de prezenţa vegetaţiei, a spaţiilor verzi în cartierele în care locuiesc. În aceste cartiere, violenţa şi teama sunt mai puţin prezente, sentimentul de siguranţă e mai mare şi sănătatea locuitorilor e mai bună, nu numai din pricina aerului mai curat, ci şi al nivelului de stres psihic mai redus. Biofilia, cum a fost numită această înclinare spre natură a omului, este rezultatul lungii evoluţii umane în mijlocul naturii, natură la care omul, ca specie, este adaptat şi pe care doar câteva milenii de viaţă sedentară şi urbanizare treptată a peisajului n-au putut-o şterge din fiinţa noastră biologică.
 
       E greu, nu? Pare foarte complex: genetică şi cultură, religie şi cursuri de specialitate, echilibrul fragil dintre a avea destul şi a avea prea puţin, între ceea ce vrem cu adevărat şi ceea ce ne spun alţii că ar trebui să vrem… multe, multe opţiuni care trebuie judecate, alegeri care trebuie făcute, dificultăţi care trebuie înţelese, responsabilităţi care trebuie asumate… Mereu s-a spus că fericirea e o chestie nebuloasă. Poate informaţiile oferite de ştiinţă ne vor ajuta să vedem mai clar şi să luminăm puţin imaginea înceţoşată.

via | www.descopera.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.