Психология и отношения
468

Cum sa te certi ca o profesionista

      Se spune că în orice relaţie, indiferent dacă este vorba de prietenie sau de dragoste, apar în mod inevitabil conflicte – unele mocnite, de lungă durată, iar altele incandescente care izbucnesc din senin şi dispar la fel de repede. Sunt inevitabile, şi cel mai adesea sunt şi benefice pentru relaţie.
           Multe certuri pornesc, în general, de la nimicuri și degenerează pe parcurs. Retrospectiv privind lucrurile, poate nu mai ești în măsură să-ți amintești care a fost momentul în care, abandonând tema inițialș a discuției, ați ajuns la subiecte mai vechi (și poate nesoluționate pe deplin).
         Iar de aici și până la clipa în care ai simțit că ai pierdut controlul nu mai este decât un pas. Ceea ce, bineînțeles, te indispune și mai mult și, cu timpul, va duce la apariția unor probleme între voi.
         Lasând la o parte faptul că nicio dispută nu e bună, sunt totuși metode de a te certa astfel încât aceasta să nu degenereze.  De aceea, înainte de a-ți sufleca mâinile și începe o bătaie pe viață și pe moarte, încearcă să duci cearta pe o linie rezonabilă, logică. Iată cateva sfaturi care te vor ajuta în acest sens.

Nu ridica vocea

         Probabil că se numară printre cele mai dificile aspecte de care ar trebui să ții cont în decursul unui conflict. În primul rând, să știi că nu-l impresionezi dacă țipi (doar nu-ți închipuiai așa-ceva, totuși...). Dimpotrivă, decibelii tind să-l agaseze și să-l determine să intre în defensivă. Asta dacă nu ridică și el vocea, încercând să te surclaseze.
În acest caz nu se va ajunge la nici un rezultat; până la urmă, o ceartă poate să fie foarte benefică pentru stabilitatea cuplului vostru, dacă veți ști amândoi să gestionați momentul și să trageți învățăminte. Dar nu se va întâmpla astfel dacă veți striga unul la altul. De altfel, ai remarcat că sunt extrem de rare cazurile când un bărbat ridică tonul cel dintîi? Așadar, stă în puterea ta să aduci discuția pe un tărâm constructiv: cel al dezbaterii.

Deprinde-te să asculți

            Se spune că cele mai multe femei sunt maestre în arta de a asculta, ceea ce nu s-ar putea spune despre bărbați. Dacă partenerul tău încearcă să facă o excepție și să te asculte (lăudabil din partea lui!), ai face bine să-i intorci serviciul. Femeile pornesc de multe ori de la premisa că «bărbații nu înteleg». Este o greșeală — aproape orice bărbat poate înțelege, dacă îl lași să-și spună punctul de vedere și îi oferi feedback pe măsură.

Nu divaga spre alte subiecte

          Cu alte cuvinte, evită una dintre cele mai frecvente capcane, despre care ți-am spus chiar de la început. Oricare ar fi subiectul discuției, nu te abate și nu face referiri la alte diverse probleme din trecutul mai mult său mai puțin îndepărtat. Nu vei rezolva nimic: nu veți ajunge la nici o soluție referitoare la problemă ințială, iar a vă reaminti de alte probleme nu vă face decât să vă accentueze amândurora frustrarea, facăndu-vă mult mai reticenți față de un eventual compromis.

Arată-ți slăbiciunea, dar cu măsură

        De fapt, ideal ar fi dacă ai reuși să imbini latura emoțională și cea pragmatică. Cea dintâi îl va înduioșa (iar ție nu-ți va fi prea dificil să o scoți la iveală — face parte din natura feminină), iar cea de a doua îl va impresiona și îl va determina să gândească «la rece». Din ambele puncte de vedere, ai avea de câștigat.

Puțină ironie n-a făcut rău nimanui...

       Iar autoironia, cu atât mai puțin. Ferice de cei care pot face haz de ei înșiși! Cu siguranță, nu-ți va fi ușor să faci un spirit de glumă atunci când atmosfera este atât de încărcată, încât aprinderea unui băț de chibrit ar determina o explozie; dar, dacă vei reuși să nu te iei (prea) în serios, ai putea fi plăcut surprinsă de rezultate.

Când este cazul, recunoaște că ai greșit

      N-ar trebui să fie prea greu, deși multe femei au probleme cu această idee (și mai spunem că doar bărbații sunt orgolioși!). Nu se pune problema de false orgolii; când este vorba despre o greșeală, mândria nu-și are sensul. Nu numai că vei pune capăt discuției, dar partenerul va dobândi mai multă încredere în tine și te va respecta pentru tăria și onestitatea de care dai dovadă.
 
Fiți împăcați și nu vă certați!
 

via | unica.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.