Психология и отношения
483

Patru moduri de a-ți organiza ziua mai bine în lipsă de timp

         Când există o multitudine de lucruri care trebuie făcute, este întotdeauna inteligent de a prioritiza. Imaginează-ţi că te afli într-o cameră şi toate lucrurile pe care trebuie să le faci sunt captive în bule de săpun, care plutesc în aer în jurul tău. Fiecare bulă are o clepsidră în interior, şi pe măsură ce nisipul trece dintr-o parte în alta, bulele devin din ce în ce mai grele.
       Treaba ta este să faci ceva cu bulele respective înainte ca tot nisipul din clepsidră să se termine, iar bula să se aşeze pe podea. Cantitatea din fiecare clepsidră depinde de cât de urgentă este respectiva sarcină, aşa că bulele coboară la viteze diferite.
            Bula dispare imediat ce sarcina din interior este îndeplinită, iar obiectivul tău este să faci ca toate bulele să dispară, relatează Denise Scarbro pentru Huffingtonpost.com.


           Uneori sunt multe bule în cameră, iar alteori sunt doar câteva. Sunt momente când, imediat după ce reuşim să îndeplinim toate sarcinile, apar alte bule în cameră. Şi pe măsură ce noile bule încep să populeze camera, priorităţile noastre se pot schimba.
           Bulele care la un moment dat se prăbuşeau repede, de data aceasta, se ridică tot mai aproape de tavan. Atunci când acest lucru se întâmplă, trebuie să îţi modifici concentrarea şi să îţi redirecţionezi eforturile. Cu alte cuvinte, trebuie să te adaptezi situaţiei.
          Lista cu lucrurile pe care trebuie să le facem poate să nu fie la fel de calmă ca un joc în care fugăreşti bulele, dar în mod sigur nu trebuie să te copleşească, dacă ştii cum să abordezi lucrurile.
          Există patru lucruri pe care trebuie să le reţii dacă vrei ca “acest joc cu bule” să se desfăşoare fără probleme.

1. Fă o listă. Scrie fizic o listă cu lucrurile pe care trebuie să le faci. Atunci când identificăm sarcinile pe care trebuie să le îndeplinim pe hârtie este mult mai uşor să conceptualizezi ceea ce trebuie făcut. Sarcinile nu mai sunt bule abstracte care plutesc în cameră.

2. Prioritizează. Revizuieşte lista şi începe să prioritizezi. Care bule se îndreaptă spre sol cel mai rapid? Care bule pot fi ridicate înapoi spre tavan şi analizate mai târziu?

3. Stabileşte o cronologie. Identifică momentul în care aceste sarcini trebuie să fie finalizate. Acum, este posibil să fii mai interesat să îndeplineşti o anumită sarcină de pe lista ta pentru că e mai confortabilă sau îţi face plăcere mai mare, însă de preferat ar fi să ai o atitudine obiectivă când încerci să decizi care din bule e prioritară. Trebuie să ai grijă ca nici o bulă să nu atingă solul şi să se spargă. Identifică sarcinile care trebuie îndeplinite mai întâi. Organizează-ţi lista după oră, după zi, după săptămână sau chiar după lună.

4. Relaxează-te. Avem tendinţa de a pune multă presiune pe noi înşine, ceea ce ne poate transforma în cei mai aprigi duşmani ai noştri. Există doar 24 de ore pe zi, şi în cazul în care nu ai fost expus la raze X sau ai fost lovit de fulger, nu eşti un super-erou. Fii realist în ceea ce priveşte timpul tău, şi nu fi aşa dur cu tine.
 
          Dacă abordezi ziua ta ca pe un joc de urmărire a bulelor, lucrurile sunt aşezate într-o perspectivă mult mai uşor de gestionat. Te simţi mai uşurat, şi cu o strategie pusă la punct, simţi că deţii controlul. Dacă există un moment când simţi că ai prea multe lucruri de făcut şi începi să te simţi copleşit, opreşte-te şi imaginează-ţi fiecare lucru pe care trebuie să îl îndeplineşti şi care pluteşte în interiorul bulei de săpun.
 
         Viaţa nu trebuie să fie grea. Decide ce anume trebuie să faci, prinde bula şi distrează-te un pic.
 

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.