Политика и общество
147

Genii nerecunoscute la timp: oamenii de știință ale căror idei au fost acceptate abia după moarte


Pentru că știm că vă plac poveștile despre oameni cărora le datorăm descoperiri importante, astăzi vă vorbim despre geniile care nu au fost luate în serios din prima.

Noi, muritorii de rând, ne putem imagina doar cât de absurd e să ai o idee briliantă, dar pe care nimeni să o bagă în seamă decât după ce tu nu mai ești. Cu siguranță, multe genii au trecut prin asta, iar noi vă prezentăm cazurile a cinci dintre ei.

Ignaz Semmelweis – omul care ne-a arătat importanța igienei

În 1847, Semmelweis profesa în calitate de obstetrician și a publicat dovezi ale faptului că spălarea medicilor pe mâini înaintea oricărei consultații și intervenții e strâns legată de rata mortalității în cazul femeilor care nasc. Peste 13% din lăuze mureau din cauza febrei puerperală.

Existau diverse teorii privind cauzele acestei boli, dar niciuna nu elucida misterul. Toate încercările de a reduce rata mortalității se dovedeau a fi inutile. Chinuit de imaginea mamelor care se stingeau din viață lent, în dureri îngrozitoare, Semmelweis se ambiționează să descopere cauza bolii și să o prevină.

Spitalul la care lucra Semmelweis avea două maternități separate și, în mod inexplicabil, rata mortalității în rândul mamelor din prima maternitate era mult mai mare decât cea din a doua maternitate. Singura deosebire între cele două clinici era că în prima făceau practică studenți la medicină, iar în a doua, moașe.

La începutul anului 1847, găsește răspunsul. Colegul și prietenul său, dr. Jakob Kolletschka, moare de septicemie după ce se taie în timpul unei autopsii. Când citește raportul autopsiei efectuate asupra lui Kolletschka, Semmelweis își dă seama că, în unele privințe, rezultatele sunt identice cu cele ale victimelor febrei puerperale.

Ca urmare, Semmelweis ia în calcul posibilitatea ca niște particule cadaverice „otrăvitoare”, cum le-a numit el, să infecteze femeile însărcinate, cauzând febra puerperală. Medicii și studenții efectuau adesea autopsii înainte de a merge în maternitate. Fără să-și dea seama, ei transmiteau boala femeilor însărcinate în timp ce efectuau controale obstetrice sau le asistau la naștere. Rata mortalității în a doua maternitate era mai scăzută, întrucât cei care învățau să moșească nu făceau autopsii.

Semmelweis nu putea explica precis motivele pentru care spălarea mâinilor era salvatoare de vieți, pentru că oamenii nu știau pe atunci prea multe despre germeni. Oricum, a impus un regim strict de igienă. Înainte de examinarea unei femei însărcinate, personalul medical trebuie să-și spele mâinile și să le dezinfecteze cu o soluție de clorură de var. Rezultatele sunt uluitoare: din aprilie până la sfârșitul anului, rata mortalității scade considerabil, de la 18,27% la 0,19%.

Deși a demonstrat că acest simplu act scade rata mortalității, nimeni nu s-a grăbit să îl asculte și să îi pună propunerea în practică. În 1865, Semmelweis a devenit depresiv, pentru că munca lui era respinsă vehement. A fost internat într-un azil pentru oameni cu probleme psihice. Când a încercat să scape, a fost bătut de gardieni atât de crunt, încât a murit la două săptămâni distanță.

În cele din urmă, Semmelweis a fost recunoscut drept unul dintre părinții metodelor antiseptice moderne. Grație muncii sale, s-a înțeles că bolile pot fi cauzate de particule microscopice. Cercetările sale au fost utile și în elaborarea teoriei germenilor patogeni, considerată „cea mai semnificativă contribuție la știința și practica medicală”.



Gregor Mendel – tatăl geneticii moderne

Mendel este unul dintre oamenii care ne demonstrează că religia și știința nu se exclud neapărat. Acesta a fost un călugăr pasionat de natură și a fost îndrumat de ambii săi profesori de la universitate și de colegii de la mănăstire să studieze variația plantelor, făcându-și cercetările în grădina mănăstirii.

Între 1856-1863 a cultivat și a studiat plante de mazăre, experiențele sale ducând la generalizările care, ulterior, au devenit cunoscute drept „Legile eredității lui Mendel”. Mendel și-a citit lucrarea „Experiențe asupra hibridizării plantelor” în 1865, la două întruniri ale Societății de Istorie Naturală din Moravia.

Publicarea lucrării sale în 1866 în jurnalul societății a avut un impact slab, fiind citată doar de trei ori în următorii 35 ani. După ce și-a completat lucrarea despre mazăre, a revenit la experimentele cu albine în scopul dezvoltării cercetărilor despre genetica animalelor. El a produs o rasă hibridă de albine, dar nu a reușit să redea un tablou clar despre transmiterea caracterelor ereditare la albine, din cauza comportamentului dificil al reginei albinelor. Promovat la rangul de abate în 1866, Mendel și-a întrerupt activitatea științifică.

Rezultatele sale au fost respinse, Mendel murind ignorat de comunitatea științifică la 61 de ani, afectat de nefrită cronică. La numai câteva zile după moarte, abatele care i-a succedat i-a ars lucrările din bibliotecă. Recunoașterea importanței descoperirilor sale a apărut abia în secolul XX, când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich von Tschermak au ajuns independent la aceleași concluzii.



Aristarh, Nicolaus Copernic și Johannes Kepler – dezvoltatorii teoriei heliocentrice

Aristarh n. 310 î.Hr. – d. 230 î.Hr.) a fost primul care a susținut că Pământul se rotește în jurul Soarelui, dar a fost ridiculizat pentru convingerile sale, trăind într-o societate în care oamenilor le era imposibil să conceapă că nu Terra e centrul Universului.

Totuși, Copernic este cel considerat drept creatorul ideii heliocentrismului. La 1800 de ani după Aristarh, acesta a „resuscitat” ideea potrivit căreia planetele orbitează în jurul Soarelui. În 1512, înainte de a împlini 40 de ani, Copernic scrisese deja Comentariolus, o descriere a modelului heliocentric al sistemului solar, manuscrisul fiind împărtășit doar apropiaților.

În același an, se mută la Frauenburg și începe să lucreze la opera sa fundamentală, „Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești”, pe care o termină în 1530, dar va fi publicată abia în anul 1543, cu puțin înainte de moarte, fiind conștient de contradicțiile față de doctrina oficială a Bisericii Catolice.

Între 1543 și 1600, puțini au fost adepții sistemului copernician, cei mai renumiți fiind Galileo Galilei și Johannes Kepler. În 1588, astronomul danez Tycho Brahe a emis o teorie de compromis, după care pământul rămâne nemișcat în timp ce planetele se mișcă în jurul soarelui, care, la rândul lui, înconjoară pământul.

După respingerea teoriei lui Copernic de către autoritățile ecleziastice cu ocazia procesului lui Galilei (1633), doar câțiva filosofi iezuiți mai acceptau în ascuns ideea unui univers heliocentric. Abia după sfârșitul secolului al XVII-lea, odată cu apariția lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicei cerești, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.



Până atunci, Kepler a dus mai departe teoria lui Copernic și a formulat teoria potrivit căreia planetele cunoscute până în acel moment (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) exercită o mișcare eliptică în jurul soarelui. Kepler considera că Soarele exercită o forță care scade proporțional odată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește Soarele”. În acest fel enunță prima sa lege a mișcării planetelor, publicată în lucrarea Mysterium Cosmographicum („Misterul lumii cosmice”, 1596).

În 1604, Kepler observă Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea „Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”. În lucrarea „Astronomia nouă”, 1609 publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”.

În anul 1612, Kepler se stabilește la Linz în Austria, unde îi apare lucrarea „Armonia lumii”, 1619. În ultimul capitol al acestei cărți, pe baza observațiilor și calculelor efectuate, enunță a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.

Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet Astronomia nova. Ultima sa operă importantă, apărută încă în timpul vieții, este Tabulae Rudolfinae (1627), care conține tabele ce descriu mișcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forțelor de gravitație, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observațiile lui Kepler.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.