Политика и общество
229

Donald Trump va fi victima unui război digital din partea Anonymous


Cu comentariile sale agresive, rasiste și încărcate de contradicții, Donald Trump este perceput global ca un afront la adresa democrației, iar Anonymous nu vrea să treacă cu vederea acest lucru.

Deși este aproape imposibil să nu treacă o singură zi fără să nu auziți ceva despre Donald Trump, aproape de fiecare dată veți auzi ceva cu o conotație negativă. Până și directorii din Silicon Valley își fac griji în privința ocupării postului de președinte al SUA de către candidatul din partea Partidului Republican.

De această dată, colectivul de hackeri Anonymous a făcut un anunț legat de campania pentru președenție a lui Donald Trump. Acesta este al doilea anunț din partea hackerilor, primul anunțând doar luarea în vizor a candidatului. Diferența este că, acum au declarat inițierea unui război total la adresa lui Trump care, în final, ar trebui să demonteze întreaga sa campanie digitală de promovare. Primii pași în această direcție vor fi luați prin intermediul unor atacuri la scară largă de tip DDoS la adresa website-urilor sale.

,,Dragă Donald Trump, te-am urmărit de mult timp și ceea ce vedem este deranjant la un nivel acut. Campania ta inconsistentă și încărcată de ură nu a șocat doar Statele Unite ale Americii, ci întreaga planetă prin intermediul unor acțiuni ostentative și a ideilor tale. Spui ce vrea audiența ta să audă, dar în realitate nu ai nici o orientare decât către putere și propria lăcomie.” În mare parte, mesajul este cât se poate de clar și, cu toate că acțiunile celor de la Anonymous au fost foarte dificil de apărat în trecut, în acest caz particular, acțiunile grupului sunt argumentate. Rămâne să vedem dacă se vor și materializa. ,,Avem nevoie să-i închideți site-urile, să cercetați și expuneți publicului ceea ce el nu vrea să se afle. Trebuie să-i demontăm campania și să-i sabotăm brandul. Încurajăm orice persoană pricepută cu un computer să ajute în această operație. Acesta nu este un avertismen, este o declarație de război total. Donald Trump, este prea târziu să ne mai aștepți.” Acesta este și un apel la adresa altor hackeri care vor să se alăture efortului.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.