Политика и общество
254

Semne că te descurci mai bine decât crezi


Salariul e cam mic? Ratele prea mari? Timpul nu-ți ajunge? Mai bine vezi partea plină a paharului. Iată 20 de semne că te descurci mai bine decât crezi.

Am o casă la care urmează să plătesc rate 30 de ani. Asta înseamnă că voi mai plăti la ea câțiva ani buni după ce mă voi fi pensionat. Am două fete năzdrăvane, neastâmpărate, care-mi acaparează și timpul, și banii. Am un serviciu foarte solicitant și o colaborare (frumoasă) pe lângă. Am weekendurile ocupate cu gătitul sau curățenia. Am teancuri de cărți necitite, spre care mă uit de fiecare dată înghițind în sec și fantasmând la momentul în care le voi putea citi neîntrerupt, pe nerăsuflate. Am un bărbat care-și petrece, muncind, mult mai mult timp cu băieții de la serviciu decât cu mine.

Dar, cumva, toate astea nu mă doboară, ci mă fac mai puternică. Mă determină să merg mai departe, pentru că dacă am pentru pentru cine, sigur găsesc eu și soluții să am cu ce. Cam cum s-a întâmplat până acum.

1. Plătești lunar facturile

În loc să te gândești că ai de plătit lunar facturi, multe facturi, mai bine bucură-te că reușești să le plătești pe toate. Și că, la finalul zilei, încă îți mai ajung niște bănuți, oricât de puțini, pentru extra-cumpărături. Da, da, aici poate să intre liniștit și un buchet de flori de la tanti care vinde zambile la colț de stradă.

2. Îți pui întrebări

Te gândești care-o fi direcția cea mai bună. Te simți aiurea? E semn bun – asta înseamnă că încă îți mai dorești să crești, să evoluezi, să atingi obiective. Ești conștientă de tine însăți, știi în ce punct al vieții tale te afli. S-ar putea, cât de curând, să îți dai seama că există și alte căi, mai sigure sau mai scurte, de a ieși din imaps.

3. Ai un loc de muncă

O, nu strâmba din nas. Ai un loc de muncă! Oricât de mult ai munci, oricâte ore suplimentare neplătite ai executa, oricâte weekenduri cu nasul în dosare ai petrece, ai un loc de muncă și îți iei salariul la timp. Salariu care te ajută să ai ce pune de mâncare pe masă, să ai un acoperiș deasupra capului, să-ți poți cumpăra o haină, o dată pe lună. Chiar dacă nu e jobul mult visat, el îți oferă, într-o măsură mai mică sau mai mare independență, iar asta face cât toate joburile mult visate din lume la un loc.


4. Ai timp să faci ceva ce-ți face plăcere

Cum ar fi să stai 15 minute relaxată pe canapea, după ce ai adormit copiii, cu ochii în tavan sau la serialul preferat. O, da, să nu uităm, ai televizor la care să poți privi serialul preferat!

5. Nu trebuie să te întrebi cine o să-ți dea de mâncare mâine

Ai alimente în frigider și în cămară, de fapt, ai suficiente alimente încât să deschizi frigiderul și să alegi ce ai poftă să mănânci azi.

6. Poți mânca și din pură plăcere

Mâncarea nu e pentru tine doar un mijloc de a supraviețui.

7. Ai unul sau doi prieteni adevărați

Ești supărată că nu sunt mai mulți? Că nu poți să strângi o gașcă mare de 20 de persoane cu care să-ți petreci sărbătorile și evenimentele importante din viața ta? Oricât de tari ți s-ar părea pozele cu grupuri mari de persoane care-și petrec împreună, aparent fericite, vacanțele la munte sau la mare, la sfârșitul zilei tot un prieten va ține la tine cu adevărat, îi va păsa de nevoile tale și îți va fi alături și la greu, nu doar la distracție.

8. Îți poți cumpăra un bilet de metrou

Sau o cafea, ori poți pune benzină în mașină dimineața, înainte să pleci la job. Acest tip de confort, cât se poate de banal, care uneori se transformă într-o necesitate (pe măsură ce numărul copiilor din familia ta crește), este un lucru pe care ți-l poți permite permanent. Apreciază-l!

9. Ești aproximativ aceeași persoană de anul trecut

Cu bune și cu rele. Viața ta nu s-a schimbat cu mult în bine, dar, slavă Cerului, nici dramatic în rău. Înveți continuu, evoluezi în ritmul tău și poți să identifici momentele în care dai dovadă de slăbiciune și cele care te-au întărit. Devii tot mai înțeleaptă.

10. Poți face lucruri care nu țin de limita supraviețuirii

Poate că un bilet la un concert pe stadion ți-ar destabiliza binișor bugetul, dar poți să-ți cumperi o carte ori să faci într-o zi un drum cu mașina în orașul învecinat. Nu trebuie să muncești zi-lumină ca să supraviețuiești.

11. Ai o garderobă

Chiar dacă în ea nu se regăsesc haine de firmă, cu pretenții, te poți îmbrăca cu ceva diferit în fiecare zi a săptămânii. Ai o căciulă și mănuși care să-ți țină de cald când afară e viscol, dar ai și o rochie potrivită pentru o nuntă sau un eveniment mai special.

13. Poți să-ți dai seama singură dacă o iei în direcția greșită

Sau dacă ceva nu merge cum ar trebui în viața ta. Este vital să fii conștientă de sine, să îți poți auzi vocea interioară, să-ți dai seama că undeva, ceva a început să scârțâie, chiar dacă nu ai indentificat încă problema.

14. Ai făcut pace cu trecutul

Dacă i-ai putea vorbi eului tău mai tânăr, i-ai spune: “Am reușit, am trecut peste asta, am supraviețuit!”. Ești bine atunci când ai făcut pace cu trecutul și, implicit, cu tine. Atunci când ai ales să trăiești în prezent înseamnă că ți-ai învățat lecția și ai evoluat.

15. Ai un loc doar al tău

Nu trebuie să fie vorba de o casă întreagă sau de un apartament, e suficientă o cameră sau un birou care să-ți aparțină, un loc pe care să nu fii nevoită să îl împarți mereu cu alții. Un loc unde să poți crea, unde te poți aduna, unde poți să fii, chiar și pentru câteva ore, doar tu cu tine.

16. Ai renunțat la o relație

Ți se pare absurd ce spun? Încearcă să privești lucrurile astfel: ai fost într-o relație și, la un moment dat, ți-ai dat seama că altcineva, mai bun, ar putea lua locul în inima ta. Ai plecat ca să te regăsești. Nu mai ești singură, ești din nou cu tine. În curând, va apărea și el. Dacă nu a apărut deja.

17. Ai o preocupare

Ai un hobby, îți face plăcere să faci ceva, fie că citești cărți despre viața dinozaurilor, că meșterești corăbioare din origami, roșetezi căciulițe pentru copii sau te uiți la filme pe bandă rulantă. Ceva te bucură, te relaxează, îți încarcă bateriile. Orice ar fi, dă-i frâu liber.

18. Știi cum să ai grijă de tine

Singură. Recunoști lucrurile de care ai nevoie, cât trebuie să dormi ca să te trezești odihnită, cui să te destăinui când ai ceva pe suflet, ce să faci ca să te înveselești și ce când nu te simți prea bine.

19. Ai un scop în viață

Oricât de greu pare de atins și oricât de îndepărtat e de tine în acest moment, oricât de obosită te simți acum, ai la ce să visezi și pentru ce să mergi mai departe. Dar acest lucru nu-ți acaparează viața din prezent. Știi să te bucuri de fiecare clipă, de fiecare pas care te aduce mai aproape de destinația finală.

20. Ai trecut prin greutăți

Dar acum le-ai depășit. Vor apărea altele – poate că au apărut deja –, dar știi cum să le faci mai bine față. Parcă nu te mai apasă la fel ca înainte. Să nu crezi că grijile sunt mai mici – tu ești cea care a devenit mai înțeleaptă!

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.