Политика и общество
497

Fenomen astronomic rar în noaptea de duminică spre luni: Super Lună şi eclipsă de Lună.


Un eveniment astronomic foarte rar, ce constă în producerea simultană a două fenomene spectaculoase — Super Lună şi eclipsă de Lună -, va avea loc în noaptea de 27 septembrie spre 28 septembrie.

Un eveniment astronomic similar s-a produs în urmă cu peste 30 de ani, iar următorul va avea peste aproape două decenii.

Fenomenul va fi vizibil aproape în toată lumea şi va începe în seara de 27 septembrie în America de Nord şi America de Sud, iar în dimineaţa de 28 septembrie va putea fi urmărit şi din Europa, Africa şi anumite regiuni din Asia Acentrală. Locuitorii din regiunea Asia Pacific nu vor putea să urmărească fenomenul.

Super Luna — sau Luna la perigeu — este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.

Acest fenomen astronomic va fi vizibil parţial şi din România. "În noaptea de 27 spre 28 septembrie se produce o eclipsă de Lună, care va începe la ora 03:11, va avea maximul la 05:47 şi se va termina la 08:23. Luna va apune în jurul orei 07.15, aşa că nu toată eclipsa va fi vizibilă. Totuşi putem vedea totalitatea, când Luna se va afla la numai 15° deasupra orizontului", se spune pe site-ul Observatorului Astronomic «Amiral Vasile Urseanu».

Apariţia simultană a Super Lunii şi a unei eclipse de Lună s-a produs cel mai recent în 1982. Următorul eveniment astronomic similar va avea loc în anul 2033.

via | http://www.descopera.ro

1 комментарий

avatar
Asteptam cu nerabdare sa vedem acest fenomen!!
0
:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.