Политика и общество
421

Carte: Richard Branson vorbeşte despre cum să devii un manager de top


Câteodată am impresia că a da sfaturi managerilor este unul dintre cele mai uşoare lucruri din lume — ajunge sa ai o minte relativ mobilă, să gândeşti un pic outside the box, să vorbeşti bine şi gata! se mai iveşte un înţelept plin de sfaturi clişeistice, dar care, luat la bani mărunţi, nu prea mai conţine nimic altceva din ce ar mai trebui.

Ce ar trebui? Experienţă, succes, companii şi produse reuşite, o ascensiune uluitoare, multă-multă experienţă de viaţă, puterea de a construi echipe şi de a antrena mase mari de oameni să îţi îndeplinească visurile. Din fericire există şi astfel de inşi, iar Richard Branson este unul dintre aceştia. Cea mai recentă carte a sa, ”The Virgin Way".

Cum să asculţi, să înveţi, să râzi şi să conduci„, tocmai a apărut în româneşte şi veţi fi intuit deja din titlu ce vrea cunoscutul antreprenor să demonstreze: faptul că o companie sau un grup de com-panii pot fi conduse şi altfel, nu numai cu alură de ZbirÎnfumuratCăruiaNu-iPlaceNimicŞiNimeniDarLeŞtiePeToate. O spune în primul rând faptul că Branson este şeful visurilor pentru unu din patru britanici, o spune numărul reuşitelor sale şi o spune numărul eşecurilor sale, o spun cele opt sau nouă cărţi pe care Richard Branson le-a scris despre Richard Branson şi o spune ascensiunea însăşi a lui Branson în cei peste 40 de ani de carieră în afaceri.

Cartea abundă, cum altfel, în istorii despre Virgin şi învăţămintele trase de miliardar din acestea, scrise la persoana I, într-o manieră destinsă şi directă, şi avem aici, cred, prima lecţie a lui Branson: ”ştiinţa de a te vinde„. Desigur, în situaţia în care ai ceva de spus şi ai dovedit asta. Şi urmează: ştiinţa de a asculta, nu doar de a auzi, arta de a-ţi înţelege clienţii, puterea de a te constitui într-un lider real, adversiunea faţă de mediocritate, obţinerea unei culturi corporatiste reale.

Ca să fie completă, cartea include şi un decalog care rezumă ideile din carte; multe vor suna, în spiritul a ceea ce am zis mai devreme, a clişeu — pentru că nu lipseşte veşnicul îndemn 
”urmează-ţi visul„. Dar o spune Branson, care mai are şi alte sfaturi, cum ar fi ”schimbă ceva în bine„, ”simte-te bine şi ai grijă de echipa ta„, ”închide-ţi laptopul şi iPhone-ul şi mişcă-ţi fundul la faţa locului„ sau ”fă ceea ce îţi place şi pune-ţi o canapea în bucătărie„. Iar la el ”urmează-ţi visul„ are cu totul alte înţelesuri.

Branson, de neevitat.

0 комментариев

Автор топика запретил добавлять комментарии