Любовь и секс
107

De ce ne îndrăgostim: explicaţii date de specialişti


Dragostea este misterioasă, însă cel mai probabil nu este mâna destinului atunci când ne îndrăgostim de cineva. Potrivit cercetărilor, hormonii, interesele și educaţia îţi „dictează“ de cine de îndrăgosteşti.

1. Contrastele se atrag sau nu?

Zeci de ani de studii au arătat că extremele nu se atrag, aşa cum se credea.

«Partenerii care au personalitate asemănătoare, pasiuni comune au mult mai multe şanse să fie pe aceeaşi lungime de undă», a spus Gian Gonzaga, autorul principal al unui studiu în domeniu, citat de independent.co.uk.

2. Dacă arăţi ca părintele de sex opus, ai mai multe şanse să se îndrăgostească de tine

Un studiu efectuat la Universitatea din St. Andrews a descoperit că unii oameni sunt atraşi de persoane care au culoarea părului şi a ochilor părinților de sex opus. De asemenea, contează şi vârsta pe care o aveau părinţii la naştere.

Femeile ale căror părinţi aveau peste 30 de ani în momentul în care s-au născut au fost mai puțin impresionate de bărbaţi de tineri. Ele preferau bărbaţi maturi pentru o relaţie stabilă. La bărbaţi, preferințele au fost influențate de vârsta mamei lor și nu de vârsta tatălui lor, dar numai pentru relatii pe termen lung.


3. Postura contează

Experți în limbajul corpului sunt de acord că postura vorbește mai mult decât cuvintele.

Dacă ţii mâinile în buzunare şi umerii lăsaţi, trimiţi semnal, că nu te interesează persoan din faţa ta. Însă dacă vorbeşti dintr-o poziţie deschisă, arată că eşti disponibil şi poţi face pe cineva să se îndrăgostească de tine.

4. Jocul privirilor

Dacă faci un schimb de priviri cu o persoană, să vă priviţi intens timp de două minute, acest lucru poate să te facă să te îndrăgosteşti. Cel puţin aşa susţin cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts.

5. Dacă ai un câine

Într-un experiment efectuat la Universitatea din Michigan, mai multe femei au fost rugate să citească articole despre bărbaţi. De fiecare dată când povestea era despre un bărbat care a deținut un câine, femeile l-au găsit mai atractiv.

Cercetătorii cred că femeile se simţeau mai atrase de aceşti bărbaţi pentru că le dădeau un sentiment de încredere. îi vedeau pe aceşti bărbaţi mai maturi şi capabili să îşi ia un angajament.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.