Любовь и секс
486

Știința îți explică de ce ești predispus să înșeli


Deși se presupune că omul face parte din cei 3% din totalitatea mamiferelor monogame, în realitate știm că lucrurile nu stau chiar așa.

Dacă mai aveam nevoie de o confirmare a faptului că monogamia e mai degrabă un construct social, acum o avem și pe cea științifică. Într-un clip scurt, cei de AsapSCIENCE explică de ce unii oameni sunt mai predispuși către infidelitate decât alții.

Se pare că nu totul depinde de educație, de autocontrol sau de intensitatea sentimentelor față de partenerul de viață. Receptorul pentru dopamină, care controlează centrele de recompensă și plăcere din creier, e responsabil pentru eliberarea hormonilor de fericire. După cum știm, sportul, mâncatul și sexul sunt principalele activități care le generează secreția.

De asemenea, un studiu a scos la iveală faptul că 50% dintre oamenii care au gene alele mai lungi și-au înșelat partenerul, comparativ cu doar 22% în cazul celor care au alele scurte. De asemenea, se pare că aceștia au o tendință pronunțată de a-și asuma riscuri sau de a dezvolta dependențe. Se pare că și hormonul vasopresină ar mai putea avea o legătură.

Se pare că acesta afectează nivelurile de încredere, empatie și capacitatea de socializare, iar în 2014, un studiu efectuat pe 7.000 de gemeni a arătat că femeile care înșală au o variație a genelor care reglează această vasopresină. Așadar, un nivel redus al acestui hormon ar putea fi o altă cauză. Și cu toate astea, ființa umană beneficiază de autocontrol și de rațiune, așa că genetica și biologia nu sunt scuze plauzibile pentru incapacitatea de a-ți respecta partenerul.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.