Здоровье и красота
267

Unele haine ne poate costa sănătatea


De obicei, alegem hainele fără să ne uităm la tipul de material, iar asta ne poate costa sănătatea.

Garderoba unui om obișnuit nu mai arată ca acum câțiva zeci de ani, când materialele la modă erau doar cele din bumbac, mătase, in, cânepă, lână, bambus. Atât femeile cât și bărbații obișnuiau să își facă hainele la croitorie cu materiale cumpărate…

Din păcate, astăzi acest lucru nu mai este la modă. Sunt multe materiale sintetice, la modă în zilele noastre. De aceea, foarte multă lume suferă de iritații ușoare ale pielii, mâncărimi, urticarii sau eczeme pe piele fără să știe cauza.

Formaldehida din haine poate declanșa crizele de astm

Cele mai multe haine sunt o combinație de bumbac cu poliester. Acestea sunt tratate cu formaldehida și amoniac, pentru a deveni moi. Formaldehida poate declanșa crizele de astm și este considerat, conform UE, un cancerigen de clasa 3. Vopselele pentru textile sau înălbitorii conțin metale grele toxice, cum sunt cromul sau cadmiul. Iar celofibra este tratată cu sodă caustică sau acid sulfuric.


Evită acrilicele, poliesterul și nailonul

Hainele care nu se șifonează sunt printre cele mai periculoase. Deși pare o variantă perfectă dacă nu îți place să calci, nu este sănătos pentru pielea ta. Acestea nu lasă corpul să respire, astfel pielea absoarbe substanțe chimice periculoase.

Materialele sintetice conțin chimicale termoplastice, care emană molecule plastice când sunt încălzite. De altfel, aceste haine nu pot fi călcate. Acrilicele, poliesterul și nailonul sunt materiale chimice ce pot cauza probleme la nivelul pielii.

Hainele sintetice trecute prin uscător, mai periculoase

Hainele sintetice nu ar trebui să fie uscate în uscător, deoarece prin încălzirea lor, acestea emana toate substanțele chimicale în casă și în mediu. De altfel, atunci când porți haine sintetice și transpiri, nu faci decât să absorbi aceste substanțe periculoase în organism.

Unele dintre aceste substanțe chimice periculoase sunt și plerfluorochimicalele (PFC), substanțe ce au fost găsite în sângele oamenilor și animalelor din întreaga lume. Acest lucru este îngrijorător, deoarece aceste substanțe pot duce în timp la grave probleme de sănătate, precum cancer, boli de rinichi sau probleme ale sistemului respirator.

Ocolește pijamalele rezistente la foc

De asemenea, hainele de tipul pijamalelor rezistente la foc pentru copii, ar trebui evitate cât mai mult posibil. Acestea sunt tratate cu ignifungați și emit formaldehida. Alte substanțe periculoase în haine sunt poliesterii, care sunt manufacturați cu antimoniu, un produs cancerigen pentru ficat, piele, plămâni.

0 комментариев

Автор топика запретил добавлять комментарии