Здоровье и красота
243

Modalitatea prin care creierul uman procesează frica și anxietatea


Neurologii de la Universitatea din California pun la cale un experiment înspăimântător, dar promit să o facă pentru binele tău.

Un nou studiu, își propune să descopere modalitatea prin care creierul uman procesează frica și anxietatea. Analizarea reacțiilor cerebrale în momentul unei frici intense ar putea ajuta neurologii să găsească un antidot pentru tratarea tulburărilor de anxietate, conform Digital Trends.

Deși modul de testare nu e tocmai convențional, oamenii de știință se scuză prin faptul că tot procesul greoi pentru pacient este doar spre binele și sănătatea sa mentală. Ca parte a investigației, nouă participanți îndrăzneți, vor viziona o serie de scene neliniștitoare din filme horror, în timp ce o cască de electrozi atașată pe capul lor va înregistra activitatea neuronală din amigdală și hipocamp (părți ale creierului cruciale pentru emoție și memorie).

Pentru a vă da seama de modul de desfășurare a experimentului înspăimântător, imaginați-vă o versiune științifică a filmulețelor cu reacții de pe YouTube.

„Prin folosirea acestei metode, putem să vedem și să înțelegem cum creierul procesează informația de la o millisecundă la alta”, afirmă Jack Lin, profesor de Neurologie Clinică. Ceea ce au descoperit oamenii de știință este că atunci când cineva vede o imagine înspăimântătoare, amigdala extrage proiecția acelei informații pentru a realiza importanța pe care o are pentru supraviețuirea zilnică a pacientului, iar apoi trimite știrea respectivă la hipocamp, pentru a-l atenționa. Studiul este relevant pentru că acest proces de înregistrare a informației se petrece doar în cazul imaginilor înfricoșătoare, dar nu și în al celor liniștitoare sau neutre.

Dacă vi se pare brutală metoda cercetătorilor, aceștia își propun ca pe viitor să găsească noi modalități de provocare a fricii, care să stârnească o spaimă și mai mare în sufletul pacienților, dar toate în limitele eticii unei cercetări de acest gen.

Cu toate că studiul în sine este dificil și greu pentru participant, misiunea are scopul de a identifica metodele cele mai potrivite pentru terapia persoanelor care suferă de anxietate. Sperăm totuși că modalitatea este eficientă și că sărmanii oameni nu au suferit degeaba, pentru progresul științific.

via | https://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.