Здоровье и красота
400

Oasele puternice au nevoie și de FOSFOR


Știai că, după calciu, mineralul cu cea mai largă răspândire în corpul uman este fosforul? De altfel, cele două fac echipă în ceea ce privește menținerea sănătății scheletului și a dinților.

O persoană cu greutatea medie are în corp în jur de 600 – 700 g de fosfor în corp. La fel ca și calciul, cea mai mare parte se află în oase și dinți, restul fiind distribuit în celule, sânge și alte lichide. Fosforul intervine în aproape toate reacțiile chimice din interiorul celulelor.

Avem nevoie de fosfor pentru:

· Formarea și consolidarea oaselor și dinților;

· Menținerea echilibrului acido-bazic al organismului;

· Buna funcționare a sistemului nervos, participând la formarea neuronilor.

· Este implicat în metabolismul energetic al corpului;

· Ajută la activarea vitaminelor din grupul B.

Atenție!

Poate fi nevoie de mărirea cantității de fosfor în rahitism, osteoporoză, osteomalacie și fracturi.


Disponibil în numeroase alimente

Fosforul este prezent în majoritatea alimentelor, de aceea, carența acestui mineral este destul de rară. Peștele, carnea, ouăle, lactate, fructele oleaginoase, leguminoasele, ciocolata și germenii de soia sunt surse naturale de fosfor. Lipsa acestui mineral este întâlnită la cei cu malnutriție severă și la alcoolici. Printre simptomele carenței, se numără: oboseala, slăbiciunea musculară, pierderea apetitului, durerile osoase, confuzia și furnicăturile. La persoanele cu insuficiență renală, fosforul se poate acumula în exces, favorizând diverse probleme de sănătate. Astfel, excesul acestui mineral poate duce la apariția osteodistrofiei renale, afecțiune manifestată prin dureri osoase și predispoziție la fracturi.

Reține!

Băuturile carbogazoase conțin compuși ai fosforului, care inhibă asimilarea calciului.

Vârstă Necesar zilnic de fosfor

Copii 1-3 ani→400 mg

Copii 4-8 ani→500 mg

Copii 9-18 ani→1.250 mg

Adulți 19-30 ani→700 mg

Vârstnici→1.000 mg

Sarcină→1.000 mg

Alăptare→1.200 mg

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.