Здоровье и красота
89

Cum să-ţi menţii creierul sănătos printr-o metodă nouă


Se pare că ridicatul greutăţilor ar putea ajuta la funcţionarea mai bună a creierului. Cel puţin aşa susţin specialiştii. În plus, aceştia spun că ridicatul greutăţilor mai are un efect extraordinar pentru sănătate: poate să prevină demenţa.

135 de milioane de oameni vor suferi de demenţă în anul 2050

Din păcate, există analize în urma cărora s-a ajuns la concluzia că până în anul 2050 nu mai puţin de 135 de milioane de oameni vor suferi de demenţă. Însă, există şi o veste bună. Este o soluţie la îndemână care te poate ajuta să-ţi menţii creierul într-o stare perfectă.

Studiul a fost efectuat pe 100 de personae, cu vârste cuprinse între 55 şi 86 de ani ale căror funcţiilor cognitive nu funcţionau normal. Aceştia, pe parcursul cercetării, au trebuit să ridice greutăţi.


Îmbunătăţirea funcţiilor cognitive este legată de forţa musculară

De două ori pe săptămână, în decursul a şase luni, participanţii la studiu s-au antrenat cu greutăţi care erau cu 80% mai grele decât maximul pe care puteau să-l ridice. Radiografiile craniene au dezvăluit că activitatea din unele părţi ale creierului a crescut în timpul antrenamentului.

„În acest nou studiu, am descoperit că îmbunătăţirea funcţiilor cognitive este legată de forţa musculară. Cu cât devin persoanele mai puternice, cu atât creierul va avea mai multe beneficii“, a declarat Dr. Yorgi Mavros, de la Universitatea din Sydney.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.