Здоровье и красота
123

Poți să-ți pui pofta-n cui?


Există numeroase necunoscute atunci când vine vorba despre dorințele culinare și apetitul fiecăruia. Dacă luăm la bani mărunți motivele pentru care alegem un anumit aliment, s-ar putea să avem surprize.

Să luăm următorul exemplu: tocmai ai luat o masă sănătoasă, bogată în fibre și nutrienți și te simți plin, atât fizic, cât și emoțional. Totuși, plăcintele alea de pe birou îți fac cu ochiul. Nu poți să-ți iei gândul de la ele oricât de tare te-ai chinui. Mirosul acela dulce, de plăcinte proaspăt scoase de la cuptor… face ca gura ta să se transforme instant în cascada Niagara și știi că nu vei putea să îți iei gândul de la ele tot restul zilei până nu te înfrupți cu poftă din ele!

Poftele pot fi contagioase

La un nivel bazal, relația noastră cu hrana e una simplă – impulsurile dintre creier și stomac ne semnalează când sunt înfometați și când ne este foame. Dar experiența ne arată că dorința de a mânca este mult mai încâlcită și irațională de atât.

O parte importantă a acestui proces este atribuită sistemului de recompensă, acea senzație de plăcere mediată de creier pe care o resimțim când mâncăm ceva bogat în calorii cum ar fi plăcinta aia aburindă. Unii chiar au asemănat această reacție cu aceea pe care un dependent le are față de droguri. Dar știm că atât stomacul, cât și bacteriile, virușii și microbii care sălășuiesc în el ne manipulează dorințele ceea ce alegerile alimentare și ca acestea sunt mult mai complexe atunci când vine vorba de hrana pe care o ingerăm.

Poftele pot fi chiar contagioase. Practic, când vine vorba de controlul poftelor, nu suntem chiar atât de în control pe cât ne-ar plăcea să credem! „Oamenii cred că au mult mai mult control asupra poftelor noastre decât au de fapt. Se întâmplă foarte multe lucruri „în spatele cortinei” și asta îngreunează foarte mult controlul pe care am dori să îl avem,” spune Tony Goldstone, un endocrinolog de la Colegiul Imperial din Londra.


Ce contribuie la poftele noastre

Chiar și-așa, cunoașterea este superioară ignoranței și, știind care sunt elementele care contribuie la poftele noastre, acest lucru ne permite să le controlăm în diferite moduri. Unul dintre acestea este să ne re-antrenăm creierul prin modificare florei intestinale. Avem nevoie de un model nou de gândire, avem nevoie să ne folosim de Puerea Minții, exact așa cum spune și Goldstone când afirmă că „Nu putem să spunem astmaticilor să respire mai mult”.

Ce, cât și când mâncăm poate fi explicat de două sisteme, unul bazat pe foame și altul pe poftă sau sistemul de recompensă. Sistemul care controlează foamea este facilitat de hormonii din stomac și grăsimea din celule care transmit informații creierului prin intermediul sistemului nervos abdominal, „spunându-i” când am mâncat ultima oară și cât de foame ar trebui să ne fie.

„Putem să mâncăm foarte puțin într-o zi și foarte mult ziua următoare dar acest sistem funcționează non stop pentru a se asigura că greutatea corporală rămâne cât de cât aceeași de-a lungul lunilor și anilor,” spune John Menzies, un neurobiolog de la Universitatea din Edinburgh. Sistemul de recompensă este mult mai implicat în tipul de alimente pe care le mâncăm. Este interesat de „Ce” nu de „Când„.

Acest sistem este centrat în jurul dopaminei care reacționează cel mai puternic la alimentele bogate în grăsimi și zaharuri. Este ceva natural și în același timp necesar – ne-a ajutat în procesul evolutiv al speciei, ghidându-ne să căutăm și să găsim acest gen de hrană (bogată în grăsimi și zaharuri) asigurând supraviețuirea.

„Dacă vedem un aliment care poate genera multă energie atunci este important să îl obținem câtă vreme este disponibil pentru că nu se știe, poate vine vreo secetă și rămânem fără,” spune Menzies. „Cu toate acestea, în vremurile moderne, unde hrana se poate găsi din belșug peste tot și este foarte ușor de procurat, acest sistem de recompensă ajunge să lucreze împotriva noastră, împingându-ne să consumăm alimente dulci și grase chiar dacă avem suficientă energie stocată.”

Creierul are propriul contor de calorii

Un studiu nou chiar afirmă că, creierul are propriul său contor de calorii care ne dictează alegerile fără ca noi să fim conștienți de asta. Participanții la acest studiu au privit 50 de poze cu diferite tipuri de mâncare și li s-au cerut să estimeze câte calorii are fiecare pentru ca apoi să liciteze pentru a putea să obțină respectivele mâncăruri.

Independent de estimările făcute, care oricum au fost cel mai adesea greșite, participanții au licitat cel mai mult pentru alimentele cele mai calorice. Tomografiile au arătat activitate în zonele de recompensă din creier corelate cu conținutul real de calorii ale alimentelor. Cu cât mai calorice, cu atât mai mare recompensa.


Ce alegi să mănânci

Deși aceste două sisteme, de foame și de recompensă, par a fi foarte diferite, începem să înțelegem tot mai bine conexiunile dintre ele. Unele indicii vin din partea genelor. O astfel de genă, numită FT0 este strâns legată de luare în greutate iar o variantă a sa, crește riscul de obezitate cu 70 la sută.

Un studiu recent arată că astfel de persoane au nivele mult mai ridicate de ghrelină, care se eliberează în intestin și care îi „anunță” că încă le este foame după ce au mâncat și în plus au și un sistem de recompensă diferit.

Studii MRI arată că creierele acestor persoane răspund diferit atunci când văd imagini cu mâncare, cele mai pronunțate diferențe fiind în sistemul de recompensă. Rețelele de recompensă din creierul persoanelor cu obezitate răspund mai slab la mâncare, ceea ce i-ar putea face pe aceștia să dorească mai mult de fiecare dată.

Chiar și mai multe dovezi vin din partea celor care au avut operație de bypass gastric, care reduce capacitatea stomacului și facilitează trecerea hranei mai rapidă în intestinul subțire. După operație, nu doar că doresc să mănânce mai puțin, dar apare chiar și o modificare profundă a preferințelor alimentare, fiind mult mai atrași de către alimentele mai slab calorice.

Iar scanurile MRI făcute înainte și după operație arată modificări în activitatea centrilor de recompensă. Aceste rezultate sunt în contrast cu cazurile celor care au avut instalat inelul gastric. O explicație ar fi că după o astfel de operație, mâncarea ajunge mult mai repede în stomac astfel încât răspunsul hormonal este mult mai rapid câtă vreme inelul gastric nu are nici un efect asupra nivelului hormonal.

„Acești hormoni sunt eliberați de obicei după masă pentru a ne crea sentimentul de sațietate, însă noile descoperiri ne arată că au un cuvânt de spus și în ce privește funcționarea creierului, reglarea răspunsului hedonic și plăcerea obținută din mâncare,” spune Goldstone. „Pacientul care a are un bypass gastric va spune ‘Nu mi-e foame și nici nu-mi place sau nu nu doresc mâncare.’ Cel care are inel gastric va spune: ‘Nu mi-e foame, dar m-aș îmbuiba cu o prăjitură cu ciocolată.’

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.