Здоровье и красота
143

În ce situaţii telefonul mobil îţi afectează vederea


Telefonul mobil, care a devenit inddispensabil pentru tot mai multe persoane, poate să îţi afecteze vederea, ducând chiar la episoade de orbire.

Este cunoscut faptul că telefonul mobil trebuie înlăturat din dormitoar fiindcă poate duce la tulburări de somn. Însă poate să ducă şi la apariţia altor probleme de sănătate, așa cum o relevă cazurile a două femei, prezentate luna aceasta în revista New England Journal of Medecine.

Prima, în vârstă de 22 de ani, a orbit câteva luni la ochiul drept. A doua, în vârstă de aproximativ 40 de ani, se trezea dimineața cu tulburări de vedere timp de un sfert de oră.

Examinate de un medic, cele două femei păreau sănătoase. Însă, atunci când au mers la o clinică oftalmologică, experții au înțeles repede cauza problemei: ca mulți alții, cele două femei se uitau la ecranul telefonului până se culcau sau imediat după trezire.

În ambele cazuri, tulburările de vedere au intervenit la ochiul opus celui de pe partea pe care dormeau. De exemplu, tânăra care avea probleme la ochiul drept dormea mereu pe partea stângă. Ochiul stâng, blocat de pernă, se adapta la întuneric, în timp ce ochiul drept era îndreptat spre ecranul luminos. Dezechilibrul poate provoca un episod de orbire atunci când ochiul fixat pe ecran ajunge și el în întuneric.

Neplăcerile pot fi evitate scăzând la minim luminozitatea ecranului atunci când conturile pe Facebook sau Instagram trebuie consultate neapărat înainte de culcare. Recomandarea specialiștilor este, totuși, lectura unei cărți bune pe suport clasic, de hârtie, potrivit Agerpres.

Şi tenul poate avea de suferit din cauza mobilului. Atunci când vorbim la telefon mai mult timp, ecranul, care stă lipit de faţă se încălzeşte, iar pielea este supusă unui risc mult mai mare de apariţie a iritaţiilor. Telefonul mobil poate să afecteze şi sănătatea auzului, în cazul în care este folosit pentru perioade îndelungate de timp.

Este importamt să folosim telefonul mobil cât mai puţin, pentru a scădea riscul apariţiei acestor probleme de sănătate.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.