Здоровье и красота
223

De ce simți mai mereu că-ți este foame


Nu te simți sătul deși ai mâncat de puțin timp? Cu toate că dăm de multe ori vina pe stres ul de peste zi pentru senzația continuă de foame, specialiștii sunt de părere că și alte obiceiuri zilnice ne pot face să avem un apetit alimentar mai ridicat.

Obișnuiești să consumi des carbohidrați

Asociem de cele mai multe ori consumul de orez, paste sau de pâine albă cu senzația de sațietate. Cu toate acestea, nutriționiștii susțin că după ce mâncăm astfel de alimente șansele ca foamea să apară la scurt timp sunt destul de mari.

Și asta deoarece carbohidrații rafinați, precum cei enumerați mai sus, trec printr-un proces prin care au fost eliminate cojile din exterior ale boabelor, iar în urma acestuia rămâne mai ridicat nivelul de zahăr.

Astfel, în urma procesului de digestie zaharurile ajung în fluxul sangvin, ca mai apoi hormonul insulină să le înlăture și să reapară senzația de foame.

Nu mănânci alimente bogate în proteine

Dintre elementele nutritive pe care le includem în alimentația zilnic, proteinele sunt recunoscute pentru faptul că se digeră mai greu, fapt ce ajută la menținerea pentru perioade mai lungi de timp a senzației de sațietate.

Cu alte cuvinte, ele rămân mai mult timp în stomac, ceea ce ne ajută să ne simțim sătui. Nu ezita să consumi zilnic alimente bogate în proteine, printre care carnea de curcan, tonul, ouălele, legumele, dar și iaurtul grecesc.

Cel mult două porţii de fructe pe zi

Deși fructele au un conținut bogat de zaharuri naturale și de fibre, consumul a mai mult de două porții pe zi poate face ca senzația de foame să reapară tot mai des.

La aceste concluzii au ajuns specialiștii în nutriție după ce au efectuat mai multe analize pe un număr mai mare de voluntari. Mai ales că multe persoane obișnuiesc să mănânce fructe și pe post de gustare în timpul zilei, atunci senzația de sațietate este una de scurtă durată.



Mănânci mult prea repede

Cu toate că ritmul zilnic este unul tot mai alert, nutriționiștii ne recomandă să nu uităm cât de important este pentru sănătate să luăm masa în tihnă.

Și asta nu doar pentru că este benefic pentru digestie, ci și senzația de sațietate se menține pentru mai mult timp. Dacă mestecăm mai mult timp alimentele atunci și creierul percepe pentru mai mult timp senzația de sațietate.

Nu te odihnești suficient

Încerci să te împarți cu brio între sarcinile de la locul de muncă, cele de acasă, iar faptul că te culci tot mai târziu a devenit o obișnuință? Deși nu resimțim imediat starea de oboseală generală, organismul nu întârzie să ne dea semne că acest lucru ne afectează.

Unul dintre aceste semne este și senzația foame pe care o ai aproape tot timpul. Explicația specialiștilor este una simplă: lipsa unui program de somn interacționează cu mecanismul hormonilor leptină și grelină, cei care sunt responsabili pentru reducerea apetitului alimentar. Mai mult, persoane tind să mănânce mai mult pentru a compensa starea de oboseală și cea de letargie pe care o au.

SFAT: Specialiștii în nutriție recomandă includerea în alimentația zilnică a semințelor de chia, alimente recunoscute pentru faptul că mențin pentru mai mult timp senzația de sațietate.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.