Здоровье и красота
354

Dacă ești leneș, s-ar putea să fie vina creierului tău


Nu spunem că ar trebui să invocăm tot felul de motive pentru faptul că suntem leneși, dar cercetătorii au descoperit că s-ar putea să nu depindă totul de atitudine, ci și de biologie.

Astfel, oamenii de știință au luat 40 de voluntari perfect sănătoși și le-au monitorizat activitatea cerebrală, în timp ce aceștia decideau dacă să depună sau nu efort în schimbul unui premiu. Scanările au scos la iveală diferențe remarcabile între creierele celor care au avut un punctaj mic într-un chestionar anterior despre motivație și ale celor care au fost la polul opus.

Atunci când oamenii decid să facă lucruri, cortexul pre-motor are tendința de a se activa înaintea altor părți din creier, potrivit unui alt studiu publicat în Eurekalert. Printre cei apatici, s-au observat reacții mai intense în această regiune a creierului decât în cazul celor mai activi. Oamenii de știință cred că toate conexiunile cerebrale responsabile saltului de la decizie la acțiune ar trebui să fie ceva mai reduse la apatici.


Masud Husain, cercetător expert în neurologie la Universitatea din Oxford, crede că apaticii consumă mult mai multă energie când execută o acțiune. Un studiu mai vechi, din 2012, indică faptul că și nivelurile de dopamină au un impact mare asupra motivației.

Acest nou studiu publicat în Cerebral Cortex nu explică toate cazurile de apatie și lene, dar ar putea ajuta la tratarea celor extreme. Aparent, chiar și lenea poate fi considerată o boală în acte.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.