Здоровье и красота
220

Operația care te scapă de orbire în 5 minute există și nu e doar un proiect


Operațiile menite să vindece o persoană de orbire sunt foarte puține la număr și de cele mai multe ori sunt foarte laborioase. Se pare că există însă și excepții de la regulă.

Cataracta reprezintă una dintre cele mai populare cauze pentru orbire. Deși există câteva tratamente și intervenții chirurgicale ce pot remedia astfel de afecțiuni, cele mai multe dintre ele implică investiții semnificative și tratamente extensive. Având în vedere dimensiunea ochiului uman și cât de delicat este să operezi pe el, această situație actuală nici nu este absurdă. Până și echipamentele necesare unor astfel de operații sunt foarte scumpe.
Din fericire, în Nepal, unde condițiile financiare ale majorității locuitorilor nu sunt foarte roz, un doctor folosește o metodă inovativă pentru a vindeca oamenii de cataractă și a le oferi din nou darul vederii. Sanduk Ruit a realizat noua intervenție chirurgicală la nivel micro pe un număr de peste 100.000 de pacienți cu rezultate surprinzătoare. Rata de succes pentru acest număr spectaculos de operații este de 98%, dar nu reprezintă cea mai fascinantă componentă a acestui anunț. Faptul că întregul proces durează doar 5 minute și costă un pacient doar 25 de dolari reprezintă adevărata minune a noii proceduri folosite de doctorul Sanduk Ruit. Practic, acest doctor a reușit să fie pionierul unei micro-operații ieftină și rapidă pentru a vindeca orbire.

Dacă la prima vedere astfel de anunțuri par desprinse din filmele SF, merită să aveți în vedere că informațiile provin de la Jurnalul American de Oftalmologie care a publicat un studiu de curând confirmând similaritățile dintre rata de succes a metodei Ruit și cea folosită în medicina occidentală. Pentru a se verifica eficiența metodei pe termen lung, în cadrul aceluiași studiu, s-a verificat evoluția procesului de vindecare pentru o perioadă de 6 luni. La ora actuală, ,,Metoda Nepal” a ajuns să fie predată în facultățile de oftalmologie din Statele Unite.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.