Здоровье и красота
237

Renunţa la fumat!


Cea mai întâlnită modalitate de a renunţa la fumat, cea fără asistenţă, este departe de a avea succes. Potrivit specialiştilor, şansele de reuşită se pot dubla sau chiar tripla dacă se apelează la asistenţă în timpul procesului de renunţat la fumat.

«Condiţia de aur pentru a te lăsa de fumat este o combinaţie între medicină şi consiliere», este de părere Yvonne Hunt, director de program la departamentul de cercetare privind controlul tutunului de la Institutul Naţional de Cancer al Statelor Unite, scrie Business Insider, citat de Mediafax.

Există două opţiuni recunoscute pentru renunţarea la fumat:

Terapii de substituire a nicotinei

Terapiile de substituire a nicotinei pot avea formă de plasturi, gume, tablete, inhalatori, spray-uri nazale, deci tot ce rămâne de făcut este să alegi ce tip de produs este cel mai confortabil, spune Hunt.

De fapt, aceste produse sunt în mod special eficiente când sunt combinate. De exemplu, poţi purta un plasture de nicotină pentru nivelul de bază de nevoie, iar în cazul unei nevoi puternice de a fuma (când toţi ceilalţi fumează sau dacă ai obiceiul de a fuma pe drumul spre casă), acela e momentul în care să îţi măreşti doza de nicotină cu o tabletă sau o gumă de mestecat.


Produse fără nicotină

Denumirile generice pentru aceste tipuri de produse sunt vareniclina şi bupropiona, dar sunt cunoscute şi sub numele de Chantix, Wellbutrin şi Zyban. Acestea ar trebui prescrise de un doctor, care poate determina, cu ajutorul tău, modalitatea de a le combina cu produse cu nicotină.

Aceste medicamente acţionează asupra neurotransmiţătorilor din creier pentru a bloca anumite sisteme de recompensă, inclusiv efectele de recompensă ale nicotinei. «Dacă cineva le foloseşte când vrea să renunţe la fumat şi fumează o ţigară, nu va simţi aceeaşi plăcere ca în cazul în care nu ar lua aceste medicamente», explică Hunt. «Acest lucru ajută la reducerea poftei şi a dorinţei de a fuma».

Hipnoza, terapia prin laser, acupunctura şi ţigările electronice

Din punctul de vedere al cercetărilor ştiinţitfice şi al testelor clinice, acestea nu sunt considerate «tratamente bazate pe dovezi», spune Yvonne Hunt.

Cât despre ţigările electronice, folosite destul de mult în locul modalităţilor tradiţionale de a renunţa la fumat, «nu numai că nu ştim dacă au succes, dar nici măcar nu cunoaştem suficient despre ele pentru a şti dacă sunt sigure sau nu».

Sfatul lui Hunt este limitarea la metodele care s-au dovedit eficiente pentru a-i ajuta pe fumători să renunţe la viciu: terapii de înlocuire a nicotinei, vareniclina, bupropionul şi consilerea.

Recomandarea de a alege o combinaţie între medicamente şi consiliere pentru a renunţa la fumat este dovedită şi de statistici. Potrivit datelor Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Publice din Stat, rata estimată de renunţat la fumat în cadrul celor care au folosit doar medicamente este de 22 la sută, în timp ce în cazul celor care au apelat şi la medicamente şi la consiliere rata a sărit la aproximativ 28 la sută.

Asemenea medicamentelor, şi consilierea apare sub mai multe forme, cel puţin pentru cetăţenii Statelor Unite: o linie telefonică specială, prin care poţi vorbi şi stabili un plan cu un specialist, sistemul de mesaje prin telefon SmokefreeTXT, susţinut de guvernul SUA, prin care doritorii sunt alertaţi prin SMS privind trucuri şi recomandări pentru renunţarea la viciu, şi consilierea faţă în faţă.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.