Здоровье и красота
426

Ghid de supravieţuire pe timp de caniculă


Este posibil ca pe timpul caniculei, mecanismele de termoreglare a organismului să fie depăşite de temperatura extremă, aceasta provocând o serie de tulburări, în forma lor cea mai gravă fiind chiar şocul termic (sau şoc caloric). În condiţii normale, mecanismele de control ale organismului — pielea şi transpiraţia — se adaptează la căldură, însă există şi situaţia în care corpul nostru cedează dacă este expus la temperaturi înalte o perioadă prelungită. Cele mai afectate persoane sunt cele la vârste extreme: copiii şi bătrânii, care se deshidratează foarte uşor.

Din acest motiv, vă prezentăm un scurt ghid de supravieţuire, care să ne permită să rezistăm temperaturilor ridicate.

«Pentru a nu fi afectaţi de „capcana“ termică din apartament vă recomandăm să evitaţi creşterea temperaturii prin acoperirea ferestrelor expuse la soare (jaluzele, draperii, cearşaf în culori deschise). Nu gătiţi la orele amiezii şi limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a altor surse de căldură. Menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis. Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade pentru că doar recirculaţi aerul cald. Este bine de pus în calea curentului aer generat de ventilator un vas cu apă în care se topeşte gheaţă.

Scădeţi temperatura având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer şi să reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală. Purtaţi haine lejere, subţiri şi evitaţi efortul fizic intens. Beţi 1.5 — 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale de fructe sau ceaiuri călduţe (muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzaţiei de sete, adică un pahar la 15 — 20 minute. Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică. Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie şi nu lăsaţi copiii mici singuri».

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.