Здоровье и красота
547

5 mituri despre celulită


       Cunoașteți că 98% dintre femeile din întreaga lume au 'celulită'. Și cu toate acestea… pentru multe dintre noi este o obsesie. Sub presiunea 'atingerii Photoshop' asupra imaginilor din ziua de astăzi, toate am face aproape orice ca să scăpăm de celulită. Creme, masaje, lasere, operaэii estetice și… câte și mai cate! Fericirea noastră pare să fie în strânsă legătură cu 'dispariția' 'celulitei'. Am uitat să ne bucurăm de corpurile noastre, de feminitatea noastră, într-o lume în care celulita a devenit ceva atât de… abominabil. Când rostim termenul „celulită” ne referim în mod corect la el?

         Trebuie să știm că pielea este „ancorată” printr-un fel tracturi de mușchii subiacenți. Practic, de la aceștia pornesc fibre ce ajung perpendicular la nivelul pielii și îi conferă fermitate. Atunci când stratul adipos subcutanat se îngroașă, aceste tracturi sunt tensionate, determină mici depresiuni la nivelul pielii și astfel apare ceea ce numim în mod generic, aspect de „coaja de portocala”, ne explica Iulia.
      Termenul de celulită este folosit în mod abuziv. În esență, sensul medical al acestuia reprezentând de fapt o inflamație a țesutului gras subcutanat (sufixul «ita» = «inflamație»), situație care nu este din fericire echivalentă cu ceea ce numim noi în mod obișnuit „celulită”. Există mai multe stadii evolutive ale celulitei. Și abia din stadiul 3 o putem considera o problemă medicală.
 
Ce este celulită?
       Celulita la care ne referim în mod obișnuit este mai degrabă o problemă cosmetică, nu este o boală sau o condiție medicală. Poate avea „aspectul cojii de portocală”, sau poate apărea sub forma de gropițe și poate fi văzută numai când pielea este presată în cazul unor persoane, celulita este foarte vizibilă, acoperind părți largi ale corpului. În acest stadiu poate fi considerată o problemă cosmetică ce poate fi rezolvată printr-un regim alimentar sănătos și un program regulat de mișcare. Tratamentele anticelulitice pot fi ajutătoare.
       Chiar daca cel mai comun pentru celulită este să fie vizibilă pe coapse și pe fund, aceasta poate fi vizibilă și pe abdomen, pe brațe și chiar și pe sâni.
 


Mitul 1: Celulita este grăsime
        Celulita este de fapt un amestec de fibre de colagen și grăsime. Subcutanat există o rețea de fibre de colagen între ochiurile cărora se găsesc celule grase, limfatice, nervi și vase de sânge. Aspectul de coajă de portocală se produce atunci când această rețea este degradată, formându-se un „amestec” din toate aceste componente. O dietă bogată în vitamine ajută în refacerea structurii de colagen.
 


Mitul  2: Persoanele foarte slabe nu au celulită
      Celulita are legătură cu structura pielii, așa încât, chiar și cele mai slabe femei au celulită. Dacă ai o piele subțire, celulita pe care o ai, va fi chiar mai vizibilă. 98% dintre femei prezintă aspect de celulită, spun medicii dermatologi!
    „Poți fi chiar foarte slabă. Chiar și super-modelele o au”, spune dr. Cheryl Karcher, medic estetician din New York. (Sursa) Femeile cu pielea mai groasă, mai fermă au mai puțină celulită. Aceasta se vede la femeile din Africa sau cele care au rădăcini africane, de exemplu.
 


Doar Femeile au celulită?
        Aceasta condiție este întâlnită cu precădere la femei. Bărbații rar au celulită.
 
De ce sunt femeile predispuse la celulită?
      Cercetătorii nu au găsit o explicație clară, dar condiția ar putea avea legătură cu hormonii și sistemul nervos simpatic. Femeile au straturi verticale de fibre care conectează  suprafața superioară a pielii de mușchi. La bărbați, aceste fibre sunt dispuse în formă de x, construcție care nu permite celulelor de grăsime să pătrundă.
 


Mitul 3: Dacă slăbești, celulita dispare
      Chiar dacă este recomandat să mâncăm sănătos, să ne odihnim și să facem mișcare, acest stil de viață nu garantează dispariția celulitei. Celulita nu este influențată neapărat de procesul de slăbire.
      Dacă celulită este cauzată de depozitele de grăsime, face sens ca pierderea în greutate să fie o bună strategie. În cadrul unui studiu efectuat în anul 2006, aspectul celulitei s-a îmbunătățit pentru 17 femei care au luat parte la un program de slăbire. Ele au slăbit în medie 13 kilograme. Cu toate acestea, în cazul a 9 femei, celulita s-a văzut chiar mai rău, pielea subțiindu-se după ce au slăbit.
 


Mitul  4: Bronzul poate acoperi celulită
        Într-adevăr, bronzul poate să ajute, în sensul că celulita este mai puțin vizibilă, dar atunci când bronzul dispare, celulita poate arata chiar mai rau. Aceasta pentru ca expunerea frecventa la razele UV, afectează pielea, făcând-o să fie mai subțire și mai puțin viguroasă, potrivit Academiei Internaționale de Dermatologie Cosmetică.
 


Mitul  5: Putem scăpa de celulită prin operație
         Liposacția de exemplu, nu este eficientă în ceea ce privește celulita. Totuși, au apărut astăzi și alte metode care s-au dovedit a fi mult mai eficiente, cum ar fi operația cunoscută sub denumirea de Cellulaze. După o perioadă de la intervenție însă, „aspectul de coajă de portocală” reapare. Deci, până în acest moment nu a fost găsit un tratament definitiv pentru… ceea ce noi numim „celulită”.
 
Factori de risc pe care nu îi poți controla, cu privire la aspectul celulitei
     Factorul genetic joacă un rol foarte important atunci când vine vorba despre celulită. Dacă mama ta are celulită, foarte probabil vei avea și tu… Femeile albe sunt mai predispuse la celulită decât femeile din Asia.
 
Alți factori de risc pe care nu îi poți controla:
— Schimbările hormonale din timpul sarcinii
— Îmbătrânirea
 
Factori de rsic pe care îi poți controla, cu privire la aspectul celulitei


      Chiar dacă nu poți preveni pe deplin apariția celulitei, fiind atribuită constituției femeilor, alegerile tale în ceea ce privește stilul de viață pot să aducă un bun aport pentru aspectul celulitei. Așadar este indicat să eviți:


— Dietele drastice cu efect yo-yo
— O dietă bazată pe carbohidrați, dar săracă în fructe și legume proaspete
— O creștere a grăsimii corporale, per ansamblu
— Este indicat să eviți sedentarismul
— Retenția de apă și deshidratarea
— Fumatul și consumul excesiv de alcool
 
Concluzie
     Dieta și exercițiile nu te scăpa de celulită, dar îți pot îmbunătăți aspectul pielii și tonusul muscular.O combinație de exerciții aerobice, dar și joggingul și mersul pe jos pot ajuta la arderea grăsimii și la tonifierea mușchilor.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.