Образование и культура
385

Sabia Cavalerului Ubul

        A treia cruciadă asupra Ierusalimului (1189-1192), numită și cruciada regilor, a avut drept scop eliberarea  Orașului Sfînt de sub ocupația lui Saladin, sultan al  Egiptului  și al Siriei. Toate puterile europene, în frunte cu  regii  Filip al II-lea al Franței, Richard I (Inimă de Leu) al Angliei și Frederic I Barbarossa, împăratul Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană, au pornit în 1189 către Ierusalim, cruciații trecînd în drumul lor și prin Banat, atît pe uscat cît și pe apa.
     Odată cu intrarea lor pe teritoriul României, cruciații au fost conduși prin locuri cunoscute de către nobilul Ubul, castelanul orasului Caransebeș, acesta rămînînd alături de cavaleri și după traversarea Dunării și participînd la asediul orasului Philippolis din Tracia (sudul Bulgariei, Grecia, Turcia europeană). Ubul s-a remarcat în timpul luptelor prin vitejia arătată însă după cucerirea Philippolis-ului s-a întors către țara alături de șase conți și grosul armatei maghiare puse la dispoziția cruciaților de către Bela al III-lea, regele Ungariei, pentru sprijinirea cavalerilor europeni pînă la întrarea în Asia.
            Legenda spune că în fruntea convoiului viteazului nobil Ubul se găsea o căruță trasă de doi boi și patru cămile, purtînd mărfuri prețioase estimate la 5.000 de mărci. Întoarcerea acasă a nobilului s-a petrecut chiar într-o zi de tîrg și sărbătoare, oamenii dintr-un Caransebeș vuind de lume oprindu-se înmărmuriți să admire camilele, animale cum nu mai văzuseră pînă atunci. Admirație a fost și dinspre nobilul Ubul care a remarcat-o în mulțime pe fiica altui nobil, Andru de Almăj, care venise în oras pentru targ, fata cu care s-a și căsătorit și cu care a continuat să trăiască în Caransebeș.
          Urmașii săi au păstrat sabia nobilului Ubul iar aceasta poate fi văzută la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.