Образование и культура
239

Sindromul ATCP, boala copiilor neglijati. Afla cum se manifesta


Retras, cu tendinte de izolare sau mereu nervos, agresiv cu cei din jur. In ultimii ani, tot mai multi copii pot fi caracterizati astfel. Psihologii avertizeaza ca tulburarile comportamentale la copii sunt din ce in ce mai frecvente, iar manifestarile lor atrag atentia asupra unui nou fenomen al secolului — sindromul ATCP (Angered Temper with Choleric Progression).

Specialistii spun ca acesta este un efect psihologic al lipsei parintelui din viata copilului, nu doar prin separare, ci inclusiv prin neglijare, fenomen din ce in ce mai simtit in ziua de azi — in care tehnologia si accesul la internet domina timpul copiilor si al parintilor — si care incepe sa fie intalnit si in familiile in care parintii sunt prezenti, nu doar la copiii ai caror parinti sunt plecati din tara.

Datele statistice arata ca in Romania sunt peste 80.000 de copii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, iar 26% din acestia au ambii parinti plecati si au ramas singuri acasa, in grija altor persoane.

Cu toate acestea, situatia nu e cu mult mai buna in cazul copiilor care au ambii parinti acasa. Un studiu arata ca 1 din 10 copii din Romania sta de vorba cu parintii doar cateva minute intr-o zi lucratoare. Acelasi studiu a scos in evidenta faptul ca familiile traiesc sub acelasi acoperis, dar timpul petrecut efectiv impreuna este limitat, iar copiii au in camere propriul televizor, acces la internet si telefon, astfel incat ei par sa locuiasca intr-un imobil propriu.

In plus, parintii s-au plans ca erau prea obositi dupa orele de munca si ca nici macar nu prea vorbeau cu copiii lor atunci cand ajungeau acasa.

«Primesc tot mai multe mesaje de la parinti ingrijorati de copiii lor, care sunt tristi, timizi, apatici, nu au prieteni, nu raspund la ore, nu participa la jocuri si sunt bolnaviciosi», spune psihoterapeutul Cristina Trepcea.

„Din ce in ce mai multi copii sunt violenti si simt nevoia sa se impuna in fata colegilor cu orice pret, ii ironizeaza si uneori devin si violenti la nivel verbal, fizic, dar mai ales emotional", afirma Mirela Horumba, psiholog si psihoterapeut, trainer de inteligenta emotionala la «Trusa de bunastare a familiei».



Cum se manifesta sindromul ATCP

Simptomele pot aparea la copiii cu varste cuprinse intre 1 si 12 ani se pot recunoaste prin urmatoarele caracteristici: agresivitatea, nervozitatea excesiva, timiditatea, minciuna, violenta verbala sau si fizica de tip «bullying», tendinta de insingurare, folosirea exccesiva a dispozitivelor tehnologice.

Mai multe organizatii, printre care si Asociatia Parintilor Isteti, sustinuti de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie au creat un site unde parintii se pot informa cu privire la sindromul ATCP.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.