Образование и культура
244

Castele de furie, de Alessandro Baricco, editura Humanitas


Alessandro Baricco este un scriitor italian cunoscut romanilor pentru romanele Matase si Ocean Mare.
Daca n-are suavitatea matasii, Castele de furie sigur are stralucirea sticlei. Scriitorul torinez arată viata din Quinnipak, un orasel in care se intalnesc personaje cu vise mari.

Domnul Rail detine Sticlariile Rail si aduce prima locomotiva, Elizabeth, care ar fi trebuit sa alerge 200 km in linie dreapta pana in Morivar, unde a intalnit-o pe Jun, sotia sa.

Cum toti sunt curiosi despre ce se simte cand mergi cu trenul, el ii pune sa se invarta cat pot de repede, cu ochii si bratele deschise, transformandu-se in calatori ai unui tren care nu exista.

Pekish inventeaza umanofonul, o orga formata din oameni, in care fiecare are propria nota, mai putin el, care incearca intr-o noapte sa si-o gaseasca pe fondul ploii si al muzicii clopotnitei: suna ca si cum cineva ar fi cantat la un acordeon pe fundul marii.

Hector Horeau e un architect parizian ce viseaza la orase transparente, in care totul e construit din sticla. El isi implineste temporar visul, prin Crystal Palace, un palat din sticla si fier, un loc unde poate fi inauntru si afara in acelasi moment, in siguranta si totusi liber.

Mormy e baiatul domnului Rail cu o frumoasa negresa, care se blocheaza pe cate o imagine, care face dragoste cu sotia tatalui sau si care e omorat de o piatra aruncata de muncitorii neplatiti la timp de domnul Rail.

Si in sfarsit Jun, care e oprita intr-o zi din drumul ei de domnul Rail, e cea care il asteapta sa se intoarca din toate calatoriile lui, care viseaza prin visele lui si care, dupa mai bine de treizeci de ani, isi ia singurul lucru cu care venise, o carte al carei ultim cuvant e America, si paraseste orasul si pe domnul Rail.
Baricco imbogateste literatura cu o sina de imagini noi, imparfumate de poezie si muzica si cu tipuri de logica pline de umor: cea mai simpla metoda de a creste este aceea de a ramane cat mai mult timp in picioare – este sfatul dat lui Pehnt, baietelul care e gasit invelit intr-o haina mare si caruia i se spune ca, daca intr-o zi haina o sa i se potriveasca, atunci o sa poata sa plece in capitala. Ca si in alte romane, Baricco alege nume cu o sonoritate ciudata sau amuzanta.

Tot ca si in alte romane (in special Ocean Mare) Baricco simte nevoie sa-si pedepseasca personajele in final, sa stie ca a terminat cu ele. E un pic crud modul in care o face, mai ales dupa ce cititorul a avut ocazia sa le admire sau indrageasca. Poate sunt ramasitele furiei din titlu, care nu s-a disipat total odata cu explozia palatului de sticla.

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.