Образование и культура
291

Românii vor sărbători Ziua Portului Tradiţional în fiecare mai


Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România va fi sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua duminică din luna mai, elevii vor învăţa la şcoală despre costumele româneşti şi ale minorităţilor, iar TVR va promova valorile etnografice, potrivit unei legi publicate recent în Monitorul Oficial.

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită în cea de-a doua duminică din luna mai, printr-o lege care a fost publicată pe 13 mai, în Monitorul Oficial.

Cu prilejul acestei zile se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care «se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional».

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniu, pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România.

Totodată, aceste instituţii pot organiza aceste manifestări culturale în colaborare cu fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea culturii tradiţionale.

Muzeele de etnografie şi centrale pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale pot la rândul lor acorda asistenţă de specialitate şi pot monitoriza manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone.

Cu ocazia acestei sărbători, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot difuza emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi valorilor etnografice din diferite zone ale ţării, precum şi aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile.

Legea prevede totodată că în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV — XII, la disciplina educaţie civică — sau disciplinele echivalente -, vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în conturarea şi păstrarea identităţii naţionale etnice.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniul conservării şi promovării multiculturalismului pot institui distincţii specifice care se vor acorda persoanelor fizice sau juridice cu merite deosebite în domeniul promovării educaţiei multiculturale şi/sau în domeniul tradiţiilor populare.

În plus, Institutul Cultural Român şi Departamentul politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni pot susţine financiar şi logisitic realizarea unor programe şi proiecte culturale sau multiculturale cu ocazia organizării şi desfăşurării Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România.

via | http://www.descopera.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.