Разное
327

Un studiu arată că peștii au sentimente


Un studiu efectuat de curând indică faptul că peștii ar avea sentimente.

Peștii ar fi putea fi mult mai inteligenți decât s-a crezut până acum, dacă este să dăm crezare unui nou studiu efectuat de curând. După cum scriu cei de la Quartz, din cauza creierului mic, peștii sunt considerați animale lipsite de emoții, însă o echipă de cercetători sugerează că acest lucru nu este adevărat.

Aceștia au testat șase grupuri din specia ”danio rerio” și au descoperit că peștii răspund la stres printr-o ”febră emoțională”, care se manifestă printr-o creștere a temperaturii corpului. Cele șase grupuri au fost puse în acvarii separate prin plexiglas, fiecare dintre acvarii conținând apă la o temperatură diferită. Secțiunile erau, însă, conectate, astfel că peștii puteau înota între ele. Oamenii nu au interacționat cu animalele o perioadă, pentru a le lăsa să se obișnuiască cu temperatura apei.

Trei dintre grupuri au fost ulterior prinse într-o plasă. După o perioadă, cercetătorii le-au eliberat într-unul dintre acvarii. În timp ce grupurile care nu fuseseră prinse au rămas pe loc, cele care petrecuseră o perioadă în captivitate au înotat spre acvariul cu apă caldă, mărind temperatura corpurilor cu 1-2 grade. Cei implicați susțin că aceasta este o demonstrație a ”febrei emoționale” și a faptului că peștii au, într-adevăr, conștiință.

via | http://playtech.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.