Разное
294

Cum să reziști unui zbor lung


De multe ori, bucuria unei destinații de vacanță poate fi umbrită de oboseala și disconfortul din timpul transportului. Iar dacă singura opțiune de călătorie este avionul, trebuie să știți că e indicat să țineți cont de câteva sfaturi utile.

În primul rând, încercați să vă alegeți locul în aeronavă, astfel încât să simțiți cât mai puțin vibrațiile și să aveți cât mai mult spațiu în zona picioarelor. Locul de la geam este indicat pentru cei care vor să doarmă, iar cel dinspre culoar este pentru cei mai activi. Iar dacă zborul este unul lung, de peste 6 ore, cea mai uşoară modalitatea de a face timpul să treacă mai repede este să dormiți câteva ore. Aveți nevoie însă de câteva lucruri: căşti, mască de somn şi pernă de călătorie. Dacă nu puteți dormi, citiți. Luați în bagajul de mână o carte, reviste, tableta şi căşti. Un sfat de luat în seamă în timpul zborurilor lungi este acela că nu trebuie să stați numai pe scaun. Este important să vă ridicați la intervale de timp și să vă plimbați prin avion pentru a preveni durerile musculare şi circulaţia lentă.

via | http://jurnalul.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.